Începând de luni, timp de nouă zile, peste 200.000 de elevi susţin proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat. Elevii susţin că subiectele sunt numeroase şi greoaie şi că au prea puţin timp de rezolvare. Mai ales cei care au terminat profilul filologic.
La această probă, elevii nu primesc note, ci nivel de competenţă: începător, mediu, avansat sau experimentat. Indiferent de nivelul obţinut, absolvenţii merg mai departe la probele scrise din iunie.
Proba de evaluare a competenţelor digitale este susţinută în laboratoarele de informatică din unităţile de învăţământ liceal şi presupune două etape. În total, elevii au la dispoziţie maximum 90 de minute pentru a rezolva subiectele.
În perioada 15-19 februarie au avut loc evaluările competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română, respectiv limba şi literatura maternă.
Probele scrise de la examenul de bacalaureat încep pe 28 iunie. Prima probă este la Limba şi literatura română. Pe 29 iunie, elevii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, aceasta fiind urmată de proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie şi proba la alegere a profilului şi specializării, pe 2 iulie.
Antena3.ro