Autorităţile din România au găsit o soluţie pentru străinii care au rămas blocaţi pe teritoriul ţării. Vor oferi un hotline pentru turişti şi reduc preţurile la cazare la jumătate de preţ. Prea puţin lucru, dacă ne uităm la măsurile luate de alte ţări din Europa. De exemplu, în Franţa, autorităţile se gândesc să utilizeze şi aeroporturile militare pentru a-i transporta pe oameni dintr-un loc într-altul. Şi au fost trimise deja autovehicule care vor prelua turiştii francezi blocaţi în alte ţări.
La Ministerul Turismului s-a constituit duminică un comitet de urgenţă, unde s-a vorbit despre problemele pe care le întâmpină turiştii străini care se află pe teritoriul ţării noastre.
S-a format în primul rând un număr unic unde se pot afla mai multe informaţii. Apoi s-a luat decizia ca străinii blocaţi în România să se poată caza mai ieftin în oraşele în care se află. O altă măsură - s-a suplimentat numărul garniturilor către oraşe din Europa.
Guvernul României nu s-a gândit, însă, şi la românii blocaţi dincolo de hotare sau la cei care sunt blocaţi în România. Aceştia trebuie să stea şi să aştepte, pe banii lor, până în momentul în care situaţia se va remedia.
Şi nici nu ne putem compara cu Franţa unde, în primul rând s-a făcut un recensământ pentru cei care sunt blocaţi din cauza norului de cenuşă. În acest mod autorităţile din Franţa află unde pot trimite maşini speciale pentru a aduce oamenii înapoi. Francezii au mărit şi numărul de avioane care decolează de pe aeroporturile unde nu sunt probleme. Iar aeroporturile miliare sunt pregătite să pună la dispoziţia autorităţilor avioane care să transporte francezii dintr-o zonă în alta.
Măsuri de urgenţă luate în România- număr unic de telefon pentru a afla mai multe informaţii
- reducere cu 50% a preţului de cazare în oraşele unde sunt aeroporturi
- introducerea mai multor garnituri de trenuri către destinaţii din Europa
Măsuri de urgenţă luate în Franţa- recensământ pentru cei blocaţi
- creşterea numărului de curse aeriene în zonele neafectate
- autovehicule speciale pentru a aduce în ţară oamenii blocaţi
- organizarea unor zboruri test cu voluntari
- pregătirea aeroporturilor militare
Antena 3