Preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, se confruntă din nou cu probleme financiare şi pare condamnat la sărăcie. De această dată însă lucrurile sunt cât se poate de serioase, după ce Tribunul a rămas fără un fotoliu de senator, iar partidul său nu a intrat în parlament.
Potrivit declaraţiei de avere, pe lângă banii din Senat, anul trecut, Vadim Tudor a înregistrat venituri totale de 13.725 de lei din drepturi de autor, adică un pic peste 1.000 de lei pe lună. Cotidianul remarcă într-un articol publicat în ediţia online de vineri că Vadim Tudor nu are niciun cont bancar, niciun teren şi anul trecut a împrumutat editura de casă a partidului cu 70.000 de lei.
La categoria pierderi, în urma eşecului de la parlamentare, sunt trecute 4.700 de lei, adică indemnizaţia de senator, maşina de serviciu, sepepiştii şi banii pe care îi primea lunar PRM, constând în subvenţia de la bugetul de stat, circa 80.000 de lei. Singurul lucru cu care rămâne Vadim se pare că este un autoturism Logan, proprietate personală, cumpărat în 2007, mai scrie Cotidianul.
Pierderea alegerilor îl afectează şi pe vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş,, care a declarat pentru Cotidianul că în perioada următoare se va dedica mai mult activităţii de avocat. Mai bine stă doar secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, care şi-a angajat soţia la Curtea de Conturi. Totuşi, acesta a recunoscut că prin ieşirea din Parlament veniturile sale se înjumătăţesc.
Antena3.ro