Antena 3 CNN Politică Tablă uitată neştearsă: PDL a avut ordin să-i asigure voturi Elenei Băsescu (FOTO)

Tablă uitată neştearsă: PDL a avut ordin să-i asigure voturi Elenei Băsescu (FOTO)

Tablă uitată neştearsă: PDL a avut ordin să-i asigure voturi Elenei Băsescu (FOTO)
10 Iun 2009   •   00:11
Jurnalul Naţional a intrat în posesia unei dovezi prin care se demonstrează că PDL a avut ordin ca Elenei Băsescu să-i fie asigurate voturile în ziua alegerilor, dar şi că democrat liberalii au practicat la greu turismul electoral. Dovada este o tablă uitată neştearsă într-un colţ al unui sediu PDL, strategul fiind unul din apropiaţii lui Adriean Videanu, şeful campaniei în judeţul Gorj, Ionel Manţog.


Şedinţa în care s-au stabilit toate aceste aspecte a avut loc sâmbătă, înaintea scrutinului din 7 iunie. Conform celor scrise pe tabla, confirmarea că Elena Băsescu primeşte zece voturi pe secţie trebuia efectuată chiar în ziua scrutinului până la ora 12.00, iar de această sarcină se ocupau cei din filiala PDL Gorj.

Ionel Manţog a chemat liderii de organizaţie din judeţ şi le-a "predat" la tablă strategia de câştigare a alegerilor. Pentru că unii dintre lideri chiar îşi luau notiţe de pe tablă, nimeni nu s-a grăbit să şteargă, in final, instrucţiunile.



Prima instructiune pentru membrii PDL din partea lui Ionel Manţog era pentru membrii Biroului permanent al PDL Gorj, care trebuiau să verifice personal dacă problema voturilor pentru Elena Băsescu este rezolvată şi confirmată personal lui Ionel Manţog.



Liderul judeţean al PDL, Ionel Manţog, nu recunoaşte nimic din acuzaţii, deşi dovada este mai mult decât grăitoare:


Notiţele lui Manţog mai divulgă şi turismul electoral pus la cale de Partidul Democrat-Liberal. Pe aceiaşi tablă, Manţog mai trasează o sarcină colegilor: să înceapă turismul electoral cât mai devreme, astfel încât până după prânz mai mult de jumătate dintre electorii pe liste suplimentare să treacă pe la cabina de vot.

"Să înceapă transportul cât mai devreme. Realizaţi peste 60% din normă înainte de prânz!"

Această sarcină arată turismul electoral de care PD-L erau acuzaţi de celelalte formaţiuni politice. PSD şi PNL au cerut o anchetă pentru a se vedea cine sunt cei 16.000 de oameni care apar pe listele suplimentare. În judeţul Gorj, PSD+PC a obţinut 34,26%, PD-L-30,55%, PNL-14,49%, PRM-13,76%, EBA-4,17%, PNŢCD-1,17%, UDMR-0,62%.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Elena Băsescu
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close