Antena 3 CNN Politică Oprescu, primul interviu televizat de la lansarea candidaturii: Nu am niciun blat cu Băsescu (VIDEO)

Oprescu, primul interviu televizat de la lansarea candidaturii: Nu am niciun blat cu Băsescu (VIDEO)

Oprescu, primul interviu televizat de la lansarea candidaturii: Nu am niciun blat cu Băsescu (VIDEO)
08 Oct 2009   •   22:56

"Nu există nicio înţelegere între mine şi Traian Băsescu", susţine actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, proaspăt intrat în cursa pentru Cotroceni. Invitat, joi, într-o ediţie specială a emisiunii Sinteza Zilei, candidatul independent la alegerile prezidenţiale a vorbit despre planurile pe care le are pentru România, despre schimbările pe care doreşte să le facă, dar şi despre "bolile" actualei conduceri.

"Să ne înţelegem, Traian Băsescu reprezintă vârful sistemului. Toată lumea vorbeşte de el că e anti-sistem. Nu e. Nici Oprescu nu e. El (n.r. Traian Băsescu) este vârful unui sistem pocit care s-a exacerbat în ultimul timp şi a ajuns să nu ne mai lase să trăim", a declarat Sorin Oprescu, adăugând că nu există "niciun blat" cu actualul şef al statului.

OPRESCU: NU AM NICIUN BLAT CU TRAIAN BĂSESCU


Primarul general al Capitalei şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţie pe 5 octombrie, venind cu un discurs critic şi acid la adresa actualei clase politice şi plasând românul de rând în mijlocul mesajului său electoral. Oprescu a vorbit atunci despre eşecul proiectelor partidelor politice şi a făcut apel la cei sătui de actuala situaţie, pentru a "sparge gaşca" şi a instaura propria lor viziune.

"Partidele apasă cu copita politică asupra deciziilor"

În cadrul emisiunii, acesta a dezvoltat tema abordată atunci, precizând că nu este interesat de faptul că unii analişti îl încadrează în categoria populiştilor.

"Eu nu am vorbit de oamenii din partide, eu nu sunt anti-sistem. Vorbesc de conducerea partidelor de-a lungul celor 20 de ani. 15 ani am făcut parte dintr-un partid, nu m-am uitat dintr-o parte în alta (...) Nu sunt împotriva partidelor. Trebuie să existe pentru asigurarea democraţiei. Dar şi-au luat libertatea de a apăsa cu copita politică asupra deciziilor profesionale", a declarat Oprescu.

"Atitudinea a depăşit pragul democraţiei. Da, am ieşit dintr-un partid! Da, afirm idependenţa mea", a mai spus acesta.

Cât priveşte Parlamentul, Oprescu susţine că, după alegerile prezidenţiale, "în mod sigur se vor crea alte majorităţi", dar că partidele "trebuie să aibă grijă să trimită în Parlament oameni bine pregătiţi". Lucru care se aplică şi la nivelul Executivului, care, în viziunea lui Oprescu, trebuie să fie unul format din tehnocraţi.

"În perioadă de criză, Guvernul, după părerea mea, nu poate fi decât unul de uniune naţională şi decât pot fi tehnocraţii ridicaţi exact în rangul pe care pot să-l ocupe prin profesiunea, prin ştiinţa şi prin experienţa lor", susţine actualul primar.

OPRESCU: GUVERNUL TREBUIE SĂ FIE DE UNIUNE NAŢIONALĂ


"Sistemul merge într-o direcţie greşită. Traian Băsescu crede că ţara este pe pilot automat. Că merge pe direcţia stabilită de Guvern şi aşa mai departe. Nu poate merge pe pilot automat", a mai declarat Sorin Oprescu la Sinteza Zilei.

În opinia candidatului pentru ocuparea funcţiei supreme în stat, "rolul preşedintelui este de a avea o independenţă totală".

"Eu nu am stăpân şi nu am alte agende ale partidelor", a mai precizat Sorin Oprescu.

OPRESCU: BĂSESCU ARE IMPRESIA CĂ ŢARA ESTE PE PILOT AUTOMAT


În cadrul emisiunii a fost prezentată şi o înregistrare video preluată de la postul Realitatea TV, în care preşedintele Traian Băsescu face referiri - într-un mod mai mult sau mai puţin direct - atât la Sorin Oprescu, cât şi, la familia sa. Atacurile preşedintelui nu au rămas netaxate de fostul membru al PSD, în opinia căruia cei care atacă familiile cuiva sunt "ori proşti, ori... proşti".

OPRESCU, DESPRE ATACURILE LUI BĂSESCU


Sorin Oprescu a ţinut totodată să infirme zvonurile potrivit cărora preşedintele Traian Băsescu l-ar putea şantaja în campania electorală, având informaţii despre fiul său.

?Fiul meu are 31 de ani, este doctor, este căsătorit şi am două nepoţele. Categoric nu am cu ce să fiu şantajat?, a explicat Oprescu.

OPRESCU: NU SUNT ŞANTAJABIL



Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei

Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3

Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3

Antena3.ro



×
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close