Iniţial, conducerea Uniunii se gândise să nu mai vină cu un candidat propriu pentru cotroceni în condiţiile în care acesta nu mai putea servi drept locomotivă sau mijloc de creştere a vizibilităţii propriilor candidaţi parlamentari.
Lipsa ofertei politice pentru comunitatea maghiară din partea candidaţilor prezidenţiali
"Este o dilemă foarte serioasă şi, după ce trecem de hopul alegerilor pentru PE, probabil că vom avea dezbateri foarte serioase în UDMR pentru a ajunge la o concluzie. Candidatul pentru Preşedinţie e un fel de locomotivă şi pentru alegerile pentru Parlament, dar de data aceasta nu vom avea acest argument, dar va rămâne întrebarea cu cine va vota UDMR la prezidenţiale", a recunoscut Marko.
Rezultatele sondajului comandat de UDMR, dar şi lipsa de ofertă politică a candidaţilor aparţinând majorităţii româneşti pentru comunitatea maghiară i-au făcut pe liderii Uniunii să-şi reconsidere poziţia.
"Contează sondajul, dar nu acesta va fi singurul criteriu care va conta când vom decide. Vom lua în considerare şi alte criterii. Acum nu cunoaştem candidaţii, nu cunoaştem oferta lor, în special privind comunitatea maghiară. Sunt o serie de alte criterii care vor fi luate în considerare când vom decide", a explicat preşedintele UDMR. Marko a arătat şi avantajele participării cu propriul candidat la cursa pentru scaunul prezidenţial din cotroceni: vizibilitatea asigurată în campania electorală, vizibilitatea privind identitatea naţională şi relaţiile interetnice şi posibilitatea negocierii voturilor în turul al doilea de scrutin.
Sondaj: Maghiarii vor candidat propriu, Băsescu pe trend descendent
Un sondaj realizat de către Institutul de Cercetări Kvantum, la solicitarea UDMR şi prezentat în cadrul conferinţei de presă, a relevat faptul că 75 la sută dintre maghiari vor un candidat propriu al UDMR la Preşedinţia României. Un procent de 70,8 ar vota candidatul UDMR, doar 12,4 la sută cu actualul preşedinte Traian Băsescu, 3,6 la sută cu Călin Popescu Tăriceanu, 0,8 la sută cu Mircea Geoană şi 1,4 la sută cu Sorin Oprescu.
Chiar dacă se bucură de cea mai mare notorietate - 98,8 la sută - printre maghiari, încrederea membrilor acestei minorităţi naţionale în preşedintele Traian Băsescu a scăzut cu 15 la sută faţă de septembrie 2006, cînd avea o cotă 62%, principalul motiv al acestei diminuări fiind ultimele declaraţii ale şefului statului privind autonomia, se arată în concluziile sondajului.
Antena3.ro