Antena 3 CNN Politică Moţiunile PNL, respinse de Cameră: Roberta Anastase a încurcat butoanele de vot la moţiunea privind acordul FMI

Moţiunile PNL, respinse de Cameră: Roberta Anastase a încurcat butoanele de vot la moţiunea privind acordul FMI

Moţiunile PNL, respinse de Cameră: Roberta Anastase a încurcat butoanele de vot la moţiunea privind acordul FMI
Sursa foto: Roberta Anastase
23 Iun 2009   •   18:28

Moţiunile simple formulate de PNL pe tema acordului cu FMI şi pe Cercetare au fost respinse marţi în plenul Camerei Deputaţilor cu majoritate de voturi, deşi moţiunea FMI a primit vot favorabil din partea preşedintelui Camerei, democrat-liberala Roberta Anastase. În ?păcatul? reprezentantului Puterii au căzut şi alţi parlamentari ai coaliţiei de guvernare.
Moţiunea simplă privind acordul cu FMI, intitulată "Dumneavoastră aţi promis, noi plătim, spuneţi-ne adevărul", a fost respinsă de plen cu 174 de voturi "împotrivă", fiind înregistrate doar 64 de voturi "pentru" şi 2 abţineri.
Conform votului electronic, moţiunea pe tema FMI a benfeciat şi de voturile favorabile ale unor deputaţi ai puterii, în frunte cu Roberta Anastase, preşedintele Camerei. Tot pentru iniţiativa liberală au votat deputaţii PSD Ioan Cindrea, Vasile Bleotu, Florin Luca, deputatul PC Sergiu Andon, precum şi democrat-liberalul Ioan Holdiş.
Cea de-a doua moţiune simplă de sorginte liberală, intitulată "Noul FSN a trântit cercetării româneşti uşa în nas", a fost respinsă, la rândul său, cu 170 de voturi "împotrivă", 64 "pentru" şi cinci abţineri. Şi în acest caz, unii parlamentari ai coaliţiei de guvernare par a fi greşit butoanel de vot: este vorba de doi deputaţi PSD - Ioan Cindrea, Vasile Bleotu şi trei deputaţi PDL - Stelian Fuia, Călin Potor şi Sever Voinescu.
Antena3.ro

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close