Elena Băsescu a susţinut noi discursuri în Parlamentul European. Fata preşedintelui Traian Băsescu a discutat despre nevoia de a avea o strategie europeană în privinţa situaţiei romilor, dar şi despre scutul antirachetă.
Elena Băsescu a adus în atenţia europarlamentarilor problema romilor prin intermediul ?talentului? său oratoric, dar şi al vestimentaţiei. Ea a purtat un tricou personalizat cu mesajul: ?we need a European Roma strategy?.
?Constituind una dintre cele mai mari, dar şi mai vulnerabile minorităţi din Europa, romii trebuie să constituie un subiect şi mai activ pe agenda europeană. Şomajul, sărăcia, abuzul, discriminarea şi, nu în ultimul rând, accesul la educaţie reprezintă probleme cu care minoritatea romă se confruntă?, a declarat Elena Băsescu în faţa europarlamentarilor.
În cadrul unei alte intervenţii recente în Parlamentul European, Elena Băsescu a vorbit despre încrederea pe care au acordat-o Statele Unite ţării noastre prin includerea în programul scutului antirachetă. Programul ar trebui inclus şi pe agenda PE, susţine Elena Băsescu, făcând menţinunea că acest plan de dezvoltare nu este îndreptat împotriva Rusiei.
De la începutul mandatului de europarlamentar, Elena Basescu a vorbit de 20 de ori în plenul Legislativului de la Bruxelles. Temele abordate au fost de importanţa majoră - "proiecte de investiţii în infrastructura energetică în cadrul comunităţii europene" sau "Cooperarea administrativa în domeniul fiscal".
Surse din cadrul Parlamentului European spun că ceilalţi reprezentanţi ai PD-L la Bruxelles renunţă să mai ia cuvântul în plen tocmai pentru a-i permite Elenei Basescu să iasă în faţă. Iar liderii democrat-liberalilor intervin pe lângă şefii Partidului popular European s-o nominalizeze pe mezina preşedintelui Basescu pentru a lua cuvântul în plen. Totul pentru punctajul pe baza căruia este analizată actvitatea fiecărui europarlamentar, scrie
Jurnalului Naţional, în ediţia de miercuri
Antena3.ro