Antena 3 CNN Politică Cu ochii pe maşinile agenţiilor desfiinţate: Deputaţii ar arunca ?hârburile? pe limuzine de lux

Cu ochii pe maşinile agenţiilor desfiinţate: Deputaţii ar arunca ?hârburile? pe limuzine de lux

Cu ochii pe maşinile agenţiilor desfiinţate: Deputaţii ar arunca ?hârburile? pe limuzine de lux
Sursa foto: Camera Deputaþilor
10 Feb 2010   •   13:42

Deputaţii sunt nemulţumiţi că sunt siliţi să se deplaseze de ani buni de zile cu aceleaşi maşini de serviciu, considerate adevărate ?hârburi? şi se uită cu jiind la maşinile de lux cu care se plimbă şefii de agenţii guvernamentale. Desfiinţarea şi comasarea de către Guvernul Boc a unei bune părţi din aceste agenţi şi autorităţi le-au oferit parlamentarilor dreptul de a spera. Ei au propus conducerii Camerei Deputaţilor să ceară Guvernului să transfere autoturismele agenţiilor desfiinţate.
Valeriu Zgonea, secretar al acestei Camere a explicat plângerile colegilor săi deputaţi prin faptul că "nu este normal ca şefii de agenţii să se plimbe în autoturisme de zeci de mii de euro, Mercedes, BMV sau A6", iar parlamentarii să aibă tot aceleaşi maşini vechi, cu costuri mari de întreţinere.
"Membrii Biroului permanent al Camerei au Mercedesuri, cu vechime de 10 ani, iar preşedinţii de comisii au Nubira, autoturisme cu vechime de 8 ani. Întreţinerea lor costă mai mult decât dacă am lua maşini noi. Mai mulţi colegi au fost nemulţumiţi de costurile de întreţinere. Nu e normal ca preşedinţi de agenţii să se plimbe în maşini de zeci de mii de euro, Mercedesuri, BMV, A6, iar un preşedinte de comisie parlamentară în Nubira, care îl costă mai mult la întreţinere", a arătat Zgonea.
El a dat ca exemplu Mercedesul de serviciu pe care-l foloseşte, care are 500.000 de kilometri la bord, iar costul de întreţinere al acestuia ar fi mai mare decât dacă s-ar cumpăra un autoturism nou.
Cum nu se pune problema achiziţiei de noi autovehicule pentru reînnoirea parcului auto al Camerei în an de criză ecponomică, deputaţii au venit cu ideea preluării unora din autoturismele care au servit agenţiile guvernamentale desfiinţate.
"Este o chestiune tehnică. Să zicem că au desfiinţat 25 de agenţii. Guvernul ar putea să transfere maşinile rămase în urma comasării acestor agenţii. Camerei Deputaţilor i-ar trebui 30 de maşini. Sunt pentru reducerea cheltuielilor bugetare, dar şi pentru redistribuire", a prezentat soluţia secretarul Camerei.
Antena.ro

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close