Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la "Sinteza Zilei", că Traian Băsescu împreună cu PD-L au ca ţintă politică eliminarea opoziţiei. În glumă, liderul liberal a făcut o comparaţie între situaţia actuală în care se găseşte partidul şi cea în care se afla Anglia în cel de-al doilea Război Mondial.
"Glumind un pic şi întru totul respectând proporţiile - glumind, subliniez - spuneam unui coleg de partid că noi suntem oarecum în situaţia Angliei în timpul celui de-al doilea Război Mondial - comparaţia, repet, e doar o glumă - impunându-se între nazişti, Hitler, Băsescu, PD şi PSD, Uniunea Sovietică. Cum s-a făcut atunci alianţa - respectând încă o dată proporţiile - îi spuneam şi eu:
Bun, luptăm până terminăm cu Hitler, dar nu uita că, după acest război, comunismul va ieşi întărit şi vom avea de furcă cu Uniunea Sovietică şi va trebui să luptăm contra ei", a declarat Antonescu.
Întrebat ce părere are despre afirmaţia recentă a lui Traian Băsescu, potrivit căreia 99% dintre români ascultă manele, Antonescu a ţinut să precizeze că se află în ceilalţi 1%.
"Niciun politician nu revendică un asemenea procent, dar eu, aici, vreau să-mi rezerv un loc în cei 1%. Cu toată simpatia pentru cei care agreează genul ăsta", a spus Antonescu.
CRIN ANTONESCU DESPRE TRAIAN BĂSESCU Congresul PNL, diferit de cel al PSDCrin Antonescu a vorbit şi despre Congresul PNL, care, în opinia sa, diferă destul de mult de cel al PSD. Liderul liberal susţine că între cele două întruniri există cel puţin trei deosebiri fundamentale.
"La PSD era vorba de Congresul unui partid aflat în criză pentru că pierduse o bătălie uriaşă, pentru preşedinţia României. (...) La PNL, deşi sigur că acest Congres ne găseşte tot în opoziţie, el nu vine pe fondul unei înfrângeri, pentru că, deşi candidatul partidului - eu - n-am intrat în turul doi (...) totuşi imaginea şi realitatea cifrelor au şi o dimensiune pozitivă", spune Antonescu.
O a doua diferenţă, susţine preşedintele liberalilor, constă în faptul că, în cazul PNL, "nu e un congres în care avem o dispută la şefia partidului între persoane". "Nu condiţia mea de preşedinte e pusă în joc", spune Antonescu.
Cea de-a treia diferenţă o reprezintă disputa care are un conţinut strategic, bătălia congresului urmând să fie dată în jurul unor moţiuni.
CRIN ANTONESCU DESPRE CONGRESUL PNLVedeţi înregistrările emisiunii Sinteza ZileiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro