Bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale, adoptate de Parlament

20 februarie 2009 16:38 | |
Nota 4.5 / 2 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Bugetul de stat pe anul 2009 a fost adoptat vineri de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 245 de voturi pentru, 63 împotrivă și o abținere. Abținerea a fost formulată de un parlamentar PSD. După vot, vor vorbi preşedintele Senatului şi premierul Emil Boc. După patru zile de polemici și contre cu reprezentanții Puterii, parlamentarii PNL au prilejul unei palide consolări: doar unul din miile de amendamente liberale formulate și respinse în comisii a trecut de votul Parlamentului.

Marea de mîini ridicate de parlamentarii coaliției de guvernare l-a făcut pe președintele de ședință, democrat-liberalul Ioan Oltean să declare entuziasmat: "Câtă frunză şi iarbă!".

Parlamentarii au dezbătut timp de patru zile proiectul bugetului de stat, programul de lucru desfăşurându-se până la ora 24.00. Ultimele contre Putere-Opoziție au avut loc astăzi pe seama amendamentelor aduse de liberali la bugetul Educației, ultimul minister aflat în discuție.

Singurul amendament al PNL, respins de comisii și adoptat în plenul Parlamentului, a privit suplimentarea cu 25.000 de lei a fondurilor destinate rezervaţiei naturale "Dumbrava Narciselor" din judeţul Braşov.

Plenul reunit al celor două camere legislative a continuat lucrările cu dezbaterea proiectului de buget al asigurărilor sociale. PNL şi UDMR au încercat deja să blocheze această discuție, cerând retrimiterea proiectului bugetului asigurărilor sociale înapoi la comisiile de buget pe motiv că nu are fundament legal și că îi lipsește capitolul referitor la fondul de rezervă. Propunerea a fost respinsă cu 62 de voturi pentru și 232 de opțiuni exprimate împotrivă.

Procedura a urmat rapid, bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2009 fiind adoptat de plen, fără niciunul dintre amendamentele respinse,cu 238 voturi pentru, 53 împotrivă şi o abţinere.

Bugetul asigurărilor sociale aferent sistemului public de pensii se ridică la suma de 40,130 miliarde de lei, cheltuielile cifrându-se la 39,909 miliarde, iar excedentul fiind de 221 de milioane de lei. Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt de 294 de milioane, cu un excedent de 240 de milioane. Pentru asistenţa socială a celor aflaţi în şomaj se alocă 1,454 de miliarde de lei, cheltuielile fiind estimate la 1,521 miliarde de lei. Astfel, bugetul asigurărilor de şomaj va avea un deficit de 67 milioane de lei.

Pensia medie de asigurări sociale este estimată la 678,2 lei, iar valoarea punctului de pensie urmează să crească la 718,4 lei la 1 aprilie 2009. O nouă creştere a acestuia este preconizată pentru data de 1 octombrie când punctul de pensie va ajunge la 732,8 lei. Reprezentantul Ministerului de Finanţe a spus că majorarea procentuală a punctului de pensie este 43,2%, urmând ca nivelul de 45% să fie atins în anul 2010. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 1693 de lei.

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » adoptare , amendamente , buget , Parlament

Comentarii

Au fost postate 11 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Rainer Joehrens-Anca | 21 February 2009, 11:46
    Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    Buna ziua. Ma numesc Popovici Lamâiţa, din cadrul ANAF ? DGAPI. Mai am un an pana la pensie limita de varsta. Sa fac contestatie pentru raportul de evaluare intradevar nu mai conteaza profesional dar, ca om care are 37 ani de activitate in cadrul Ministerului Finantelor, am imbatrânit in acest minister, CONTEAZA MULT. TRANSMIT RAPORTUL DE EVALUARE SĂ-L ANALIZEZE TOT SISTEMUL. Atât mai vreau sa ştiu daca este corect? Este legal? Vă rog sa-mi raspundeti daca gasiti de cuviinţa. Macar sa cunosc in al 12-lea ceas noile proceduri. Am primit de la şef serviciu Ivan Cristina (omul cel mai apropiat directorului general adjunct Popovici Paul si ma opresc aici), in data de 05.02.2009 sa semnez raportul de evaluare. Aveam cum bine se vede in fişa 4,56 adica f.bine (la limita). Nu comentez si chiar ii spun sefei Ivan Cristina ca nu mai are importanta acum pentru cat mai stau pana la pensie si mai ales ca totusi aveam f bine. Fiind la secretariat in data de 18.02.2009 sunt rugata de director general Laceanu Anda sa fac cate doua copii dupa rapoartele de evaluare si stupoare, sunt modificate asa cum se vede. Raportul meu de evaluare a fost intocmit de Ivan Cristina in data de 04.02.2009, eu am luat la cunostinta in data de 05.02.2009, si nu erau in raport modificarile efectuate ulterior de directorul general adjunct Popovici Paul in calitate de contrasemnatar, care au fost datate in 31.01.2009 cand raportul nici macar nu era intocmit. Vorbesc cu sefa de servici Ivan Cristina si-o intreb daca nu trebuia sa cunosc nota finala si spune ca aceasta este procedura. Care procedura? Contrasemnata de Director general adjunct in 30.01.2009 si-n data de 05.02.2009 contrasemnatura era invizibila? Intreb pe director general Laceanu Anda si-mi spune ca urmeaza ca a doua zi sa le vedem din nou contrasemnate si cu noua nota primita. Odata cu fisele de evaluare primesc si adresa de inaintare ca sa-i dau numar cu data de 18.02.2009 (asta fiind la ora 15 in 18.02.2009).Cand mai luam la cunostinta? Cand mai faceam contestatie? Care este termenul de a face contestatie din momentul in care am semnat? Trebuie sa semnam de doua ori? Priviti fisa si vedeti notele si nota finala. Oare s-a schimbat ceva in matematica? Adunarea si impartirea s-au schimbat intre timp? L-am intrebat pe director general adjunct Popovici Paul sa-mi spuna ce sarcini de servici n-am indeplinit. Uitati-va la rubrica ?Observatiile sau comentariile persoanei care contrasemneaza? Gol. Nici acum nu-mi spune ce nu am indeplinit din atributii. Priviti raspuns de un director care trebuie sa aiba grija de subalterni: ? ai salariu cat un auditor asistent si nu pot sa-ti dau la fel ca auditorului, ca tu ai studii medii?. Acest salariu totusi il am dupa multi ani de minister. Oare este un raspuns corect pentru un conducator? Sunt sfatuita sa tac din gura, ?ciocu mic?! Chiar si astazi 20.02.2009 sunt amenintata sa am grija ce vorbesc daca mai vreau sa raman in aceasta directie.Ce am facut? Am comentat cu colegii plecarea directorului general care avea ordin din data de 18.02.2009 dar in 20.02.2009 era secret. Eu le-am inregistrat si erau unele de la inceputul anului. Prefer sa manac paine cu sare decat sa plec capul ca sunt la mana lui si sa ma umilesc. Voi tineri luptati pentru dreptate si adevar in acest ?sistem ticalosit?. Nu luati drept model pe cei care au ochii cat cepele dupa bani si cum bine a spus premierul sunt salarii care depasesc bunul simt. Luptati pentru bani curati si nu va umpleti de nori pentru ei. Este bine sa fii mandru de tine cand in jurul tau este atata murdarie. Raportul de evaluare nu a fost numai al meu modificat ci si la alti colegi care deranjeaza. Va intrebati de ce? In perioada decembrie 2007 ? octombrie 2008 directorul general adjunct era mai mult musafir in sediul din str. Polona si am refuzat sa spun tot ce misca in aceasta directie considerand ca nu-s in masura sa fac asa ceva, dar s-au gasit persoane care sa-l tina la curent. S-ar putea sa fiu deconectata de la posta electronica dar va rog sa-mi scrieti si pe adresa popovici.luminita@gmail.com. Va multumesc anticipat.
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • votul fraierilor | 20 February 2009, 20:58
    Răspunde
    dupa banii alocati bisericilor au astia la pacate de nu-i mai spala nici apa iordanului aia nici nu stiu ce au votat erau chiauni de somn somnul ratiunii naste monstrii la ce sa ne mai asteptam au apucat acolo nu mai pleaca nici cu slujbe si culmea u ajuns acolo cu ajutorul voturilor oamenilor de bine creduli si ignoranti
  • Răspunde
    Costine mai spalatule pe creier din neam de idiot retardat ,daca iti place asa tare despre biserica romana dute si sugele-o la toata popimea pana le intra chilotii in cur
  • Răspunde
    Sper din tot sufletul că niciodată în România nu se vor executa silit primăriile. Că în execuţia bugetară nu în acest fel se vor recupera bani irosiţi, nu în acest fel se vor eficientiza instituţiile publice. Insolvenţa instituţiilor publice este o aberaţie în sine. Este contrazicera esenţei democraţiei. Este ca şi când, dacă prin votul popular ajung la conducerea instituţiilor publice oameni imorali şi corupţi sau doar proşti administratori, pedeapsa politică prin votul democratic este transferată asupra comunităţii. Mi se face rău. Probabil acesta este preţul pe care-l plătim pentru că prea facem de ceva vreme comparaţii şi apropieri aberante între gestiunea economică şi ?gestiunea politică?. Desigur, dacă nu vrem să plătim preţul democraţiei, atunci, da, putem pedepsi comunităţile pentru greşelile aleşilor. Şi totul este preţul plătit pentru votul uninominal folosit într-o ţară cu un sistem politic total inadecvat acestui sistem tehnic de distribuire a puterii. În fapt asistăm la o transformare lentă dar inexorabilă, -dacă nu se iau câteva măsuri rapide şi categorice ?a puterii în forţă. adică a statului de drept şi democraţiei reprezentative în stat autoritar. Şi sper că această nouă lăcomie nu va fi prezentată ca o măsură anticriză-
  • Răspunde
    NOROC CU ROBERTINA ANASTASE CA A FOST IN FORMA .
  • Răspunde
    da mai clepse,idiotule,tocmai biserica era problema,ea ne falimenteaza p toti.Incredibil cum sunt atatia retarzi in tara asta care nu vad padurea de copaci:|
  • Răspunde
    si acum fiilor sa vedeti cum ne vor scoate din criza bisericile renovate si corhotele parazite de popi ,o sa plesnim de atata bunastare si evlavie , sper ca au aflat si jefuitorii de banci si case de schimb valutar cat banet or sa aiba asazisii slujitori ai lui Dzeu si poate dau o raita si pe la sfintiile lor sa-i vamuiasca
  • Răspunde
    E o bascalie stilul in care s-a votat bugetu.As scrie o ora de metodele prin care acest buget a fost votat. Practic in parlament e un haos mai mare decat cel pe care il faceam noi la scoala. Nu cred ca toti parlamentarii s-au prins ca bugetu a fost aprobat. E o rusine , asa ne multumesc noua parlamentarii ca i-am votat.
  • Răspunde
    asa, si? sa sarbatorim? s-a intamplat ceva extraordinar, iesit din comun? nu trebuia sa avem un buget? ni s-a facut o favoare sau cum?
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Politica

Citite