Antena 3 CNN Politică Băsescu emite joi decretul de organizare a referendumului pentru Parlament unicameral

Băsescu emite joi decretul de organizare a referendumului pentru Parlament unicameral

Băsescu emite joi decretul de organizare a referendumului pentru Parlament unicameral
21 Oct 2009   •   20:55

Preşedintele Traian Băsescu va emite joi decretul prin care cere organizarea referendumului pentru Parlament unicameral. Acesta ar urma să aibă loc în perioada alegerilor prezidenţiale.

Decizia preşedintelui vine după ce, în cursul zilei de miercuri, Parlamentul şi-a dat un aviz negativ în această privinţă.

În urmă cu câteva zile, şeful statului declara că va semna acest decret chiar dacă nu va primi aviz din partea Legislativului.

"Nimeni nu-mi poate lua stiloul din mână să semnez Decretul. Marea problemă este, cu aviz pozitiv sau negativ al Parlamentului, sau fără aviz, voi semna decretul la momentul pe care îl considera potrivit, când am epuizat timpul cât pot să aştept Parlamentul. Temerea mea este că nu vor fi oameni suficienţi la referendum, pentru ca acesta să treacă", declara, în urmă cu patru zile, Traian Băsescu.

Afirmaţia a fost reluată miercuri, în momentul depunerii candidaturii sale la Biroul Electoral Central.

Membrii noii majoritaţi parlamentare au votat împotriva organizării unui referendum pentru reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la parlamentul unicameral, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Parlamentarii Alianţei PSD+PC şi cei ai PNL consideră că demersul preşedintelui este motivat electoral.

În replică, şeful statului a declarat că tocmai acest referendum este miza pentru care s-a dorit dărâmarea guvernului Boc.




Antena3.ro

×
Subiecte în articol: decret referendum
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close