Antena 3 CNN Politică Băsescu a promulgat legea salarizării profesorilor. Va îngheţa Guvernul salariile?

Băsescu a promulgat legea salarizării profesorilor. Va îngheţa Guvernul salariile?

Băsescu a promulgat legea salarizării profesorilor. Va îngheţa Guvernul salariile?
24 Oct 2008   •   13:23

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat într-o declaraţie de presă în legătură cu problema majorării salariilor cadrelor didactice, că a promulgat această lege.
Preşedintele a arătat că înainte de a lua această decizie s-a gândit la trei aspecte ce ţin de constituţionalitatea, conformitatea şi oportunitatea legii. ?Legea este constituţională aşa cum a stabilit Curtea Constituţională. De asemenea ea este conformă cu obligaţiile internaţionale asumate, se încadrează în obiectivele stabilite de strategia Lisabona. Am considerat că această lege este şi oportună, pentru că între toate partidele s-a semnat un pact pentru educaţie propus de preşedinţie. La acest pact s-au raliat şi organizaţiile de educaţie. Cu actuala salarizare este imposibil ca în sistemul de educaţie românesc să intre tineri valoroşi care pregătească elevii în IT, limba engleză, germană etc.? a spus Băsescu.
În privinţa fondurilor care să asigure aplicarea legii, preşedintele a declarat că este vorba de ?o chestiune de voinţă?. ?Ideea că nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi aşezat pe priorităţi.? În acelaşi timp, preşedintele a arătat că prin majorarea salariilor profesorilor se realizează un pact. Acela al performanţei. ?Mi se pare inadmisibil să măreşti salariile fara să ai şi exigenţa performanţei.? a spus preşedintele.
?Este o veste bună. Mărturisesc că mă aşteptam. Este o dovadă a recunoaşterii de şeful statului că salariile din învăţământ sunt incceptabil de mici si că reformarea acestui domeniu nu se poate face dacă nu motivăm resursa umană.? a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ.


Reacţiile din lumea politică nu au întârziat să apară. Ministrul transporturilor Ludovic Orban s-a declarat surprins de decizia preşedintelui, declarând că acesta nu ar fi trebuit să promulge o creştere care nu este sustenabilă din punct de vedere financiar. El a mai arătat că aprobarea acestei crşteri va crea un val de presiuni asupra guvernului din partea celorlalte grupuri sindicale.
?Guvernul ia în calcul posibilitatile de a reacţiona pentru a nu pune în pericol stabilitatea economica. Această lege va afecta bugetul pe 2009 şi bugetul viitorului Guvern.? a declarat Gabriel Berca, secretar general al Guvernului. Acum ceva timp, vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, susţinea că dacă legea salarizării profesorilor va fi promulgată, Guvernul ar putea lua în calcul chiar şi îngheţarea salariilor bugetarilor.
?E o decizie firească. Guvernul e într-o situaţuie dificilă în care s-a pus singur. În condiţiile în care am alocat 6% din PIB pentru educaţie şi guvernul nu a fost în stare să cheltuiască aceşti bani, este normal ca Parlamentul şi preşedintele să ceară guvernului să respecte pactul pentru educaţie.? a spus Mircea Geoană, liderul partidului social-democrat.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întîlnit cu liderii sindicatelor din învăţământ pentru a discuta despre legea salarizării profesorilor. Şeful statului a aşteptat până în ultimul moment - sâmbătă expirând termenul până la care trebuie să hotărască dacă promulgă sau nu documentul. Actul a fost declarat conform cu legea fundamentală în urma unei contestaţii depuse de Guvern la Curtea Constituţională. Pentru a lua o decizie, şeful statului a cerut explicaţii de la Guvern.
Liderii federaţiilor sindicale din educaţie au semnat, la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, Pactul pentru Educaţie, apreciind faptul că în acest document se regăsesc şi observaţiile sindicaliştilor.
Aceştia i-au transmis şefului statului că este necesară şi investiţia în resursa umană, pentru ca reforma în educaţie să aibă succes.
Antena 3

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close