România nu va acorda niciodată autonomie Ţinutului Secuiesc deoarece, prin Constituţie, este definită ca un stat unitar suveran, a declarat preşedintele Traian Băsescu, aflat luni în vizită la Budapesta. Şeful statului a ţinut să precizeze că ţara noastră suţine, în schimb, drepturile individuale ale minorităţilor, şi nu cele colective promovate de UDMR.
Băsescu a răspuns astfel unei întrebări adresate de către un jurnalist maghiar. "Acesta este niciodată, pentru că România este definită ca stat unitar suveran şi nu cred că vreun politician român ar avea o altă abordare decât Constituţia", a declarat preşedintele României.
Preşedintele Băsescu a declarat că este un "susţinător fervent" al sporirii autonomiei locale în mod egal pentru toţi cetăţenii României. "Eu consider că, în mod egal, toţi cetăţenii României, indiferent de naţionalitate, au nevoie de un grad ridicat de autonomie", a declarat preşedintele.
Nici conceptul drepturilor colective pentru minorităţi nu va fi acceptat a mai ţinut să precizeze Băsescu. În schimb, România susţine fără rezerve drepturile individuale. Băsescu a exemplificat arătând că minorităţile recunoscute oficial în România au dreptul de a studia în limba maternă, de a-şi păstra cultura şi de a fi reprezentată politic în Parlament.
"În ceea ce priveşte problematica minorităţilor, România apreciază că îndeplineşte toate standardele cerute de UE în tratamentul pe care statul român îl aplica minorităţilor, subliniind în acelaşi timp că, deşi încă sunt destule lucruri pe care trebuie să le facem pentru cele 19 minorităţi recunoscute în Romania, nu există niciun document, nicio analiză care să pună sub semnul întrebării politica României în acest domeniu", a spus şeful statului.
La rândul său, preşedintele Ungariei a susţinut că relaţiile dintre România şi Ungaria sunt bune, dar acest fapt nu înseamnă că cele două state nu pot avea opinii diferite. Laszlo Solyom a afirmat că Ungaria va continua să susţină autonomia teritorială a minorităţii maghiare din România în cadrul limitelor impuse de Constituţia română.
Solyom a arătat că deşi Ungaria nu pune la îndoială faptul că politica României în privinţa minorităţilor corespunde normelor europene, în unele unele state europene precum Finlanda sau Spania, drepturile colective pentru minorităţi sunt recunoscute.
"În mod practic, autonomia culturală este recunoscută şi de România, diferenţa este că România nu o recunoaşte ca un drept colectiv, ci ca un drept individual", a conchis Solyom.
Antena3.ro