Antena 3 CNN Politică Băsescu, înainte de Consiliul European: Vom susţine reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie în UE

Băsescu, înainte de Consiliul European: Vom susţine reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie în UE

Băsescu, înainte de Consiliul European: Vom susţine reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie în UE
Sursa foto: Traian Bãsescu
25 Mar 2010   •   11:23

România va susţine obiectivul UE de reducere cu 25% a nivelului de sărăcie, dar va cere oficialilor europeni să pună la dispoziţia noilor state membre UE resurse pentru atingerea acestei ţinte, a declarat preşedintele Traian Băsescu, joi, înainte de plecarea spre Bruxelles, unde va participa la Consiliul European de primăvară.

"În ceea ce ne priveşte, vom susţine asumarea obiectivului şi în acelaşi timp vom atenţiona legat de nevoia de a se pune la dispoziţia statelor care au intrat în UE în ultimii ani resurse pentru ca un astfel de obiectiv să poată deveni realitate. Sigur, dacă ne referim la acest obiectiv, una din modalităţile de a sprijini diminuarea numărului de săraci este crearea de locuri de muncă", a afirmat Traian Băsescu.
Şeful statului a explicat că reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie înseamnă ieşirea din standardele de sărăcie a circa 20 de milioane de cetăţeni ai UE în următorii zece ani.
Unul dintre obiectivele UE este creşterea ratei de ocupare a populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani până la cel puţin 75%, a mai arătat Băsescu, care a subliniat însă că România se plasează cu 2% sub media europeană a somajului în UE.
Antena3.ro

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close