Actualizat acum:8 ore, 51 minute

Traian Băsescu, cetăţean de onoare al satului Ţiganca din Republica Moldova (VIDEO)

28 ianuarie 2010 17:07 | |
Nota 4 / 9 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Foto: Intact Images

Traian Băsescu a devenit cetăţean de onoare al satului Ţiganca din Republica Moldova. Preşedintele a primit distincţia cu ocazia vizitei la cimitirul de onoare românesc din satul Ţiganca, în judeţul Cahul. Şeful statului a fost însoţit de preşedintele interimar al Republicii Moldova. Cei doi au susţinut declaraţii la Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Haşdeu". Preşedintele român a mers şi la sediul viitorului Consulat al României din Cahul.

În prima parte a zilei, Traian Băsescu şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu au depus coroane de flori la Cimitirul românesc de la Ţiganca. Şeful statului român a fost primit de peste 500 de moldoveni care au scandat lozinci pro-româneşti. Traian Băsescu a fost declarat cetăţean de onoare al satului Ţiganca "pentru că a avut grijă de întreg neamul românesc".

La cimitir a fost oficiată şi o slujbă de pomenire. Apoi, cele două delegaţii au ţinut un moment de reculegere, au fost intonate imnurile de stat şi s-au tras salve de arme.

La ceremonie au fost prezenţi şi miniştrii Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Elena Udrea şi Cătălin Predoiu.

Cei doi oficiali au mers apoi la Universitatea "Bogdan Petriceicu Haşdeu". Aici, Traian Băsescu a vorbit despre modernizarea procesului de educaţie.

Traian Băsescu le-a vorbit tinerilor de la Universitatea din Cahul şi despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană pe care România o va susţine.

Preşedintele român a anunţat în prima zi a vizitei sale că va oferi un ajutor în valoare de o sută de milioane de euro pentru Republica Moldova. Bani care vor fi folosiţi pentru proiecte în educaţie şi dezvoltare locală.Traian Băsescu a mai precizat că micul trafic de frontieră va fi funcţional cel mai târziu la 30 martie şi le-a promis moldovenilor şi o agenţie naţională care să se ocupe exclusiv de acordarea cetăţeniei române.

Antena 3

Etichete pentru acest articol » Republcia Moldova , cetatean de onoare , Tiganca , Traian Basescu

Comentarii

Au fost postate 3 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    Ce ironie a sortii! Dupa episodul "Tiganca inputita" presedintele rachier sau betivan, cum vreti sa-i spunem, primeste cetatenia de onoare a localitatii cu numele Tiganca. Am mai vazut astfel de acordari de premii. Daca ne aducem aminte, presedintele american Obama, a primit premiul Nobel pentru pace, in contextul in care America e angajata in razboaie iar Obama nu are nici un merit referitor la pacea mondiala. Eu cred ca omenirea asta traieste degeaba pe fata pamantului. TRAIM PE DATORIE si la propriu si la figurat.
  • Răspunde
    Ce bine se potriveste numele satului cu personalitatea basesciana. Si sper ca cei 100mil de euro sa ii dea din averea sa si a familiei sale nu de la buget. Nu de alta dar daca ma uit la ce se intampla cu majoritatea romanilor nu prea sunt departe de moldoveni. Asa ca poate te ajuta Mircea, EBA, Ioana si gastile Udrea-Cocos, Videanu, berceanu sa dati banii aia ca pana la urma tot de pe la buget i-au furat si ei. Si apropo de traficulde frontiera. Bine te-ai trezit si Buna Dimineata caci traficul asta functioneaza de ani de zile.
  • Răspunde
    Minunat, minunat, DA! :-)
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Republica Moldova

Citite