Criminalii handbalistului Marian Cozma, trimişi după gratii. Ancheta poliţiei ungare a luat sfârşit
La aproape un an de la moartea lui Marian Cozma, criminalii au fost trimişi după gratii. Raffael Şandor este vinovat de omor şi lovituri cauzatoare de moarte, iar Nemeth Ghiozo şi Ivan Stoica sunt consideraţi complici, potrivit poliţiei ungare. În memoria handbalistului, la Veszprem va fi dezvelită o statuie. Monumentul are trei metri înălţime şi este realizat din granit şi bronz.
La aproape un an de la uciderea handbalistului român Marian Cozma, ancheta poliţiei ungare a luat sfârşit. Potrivit Poliţiei din Veszprem, Raffael Şandor este considerat autorul crimei.
"Potrivit rezultatelor anchetei, în discotecă, la parter, Şandor Raffael l-a înjunghiat în rinichi. În ceea ce priveşte atacul de afară, tot Şandor Raffael l-a înjunghiat pe Marian Cozma în inimă. Ivan Pesic, care a alergat să îl ajute pe Cozma, a fost înjunghiat în rinichi de Németh Győző", a declarat şeful secţiei Criminalistică din cadrul Poliţiei din Veszprem.
Cei trei suspecţi au fost identificaţi de poliţia maghiară imediat după săvârşirea crimei, cu ajutorul camerelor de supraveghere din discotecă. Primii doi suspecţi, Raffael Şandor şi Németh Győző, au fost arestaţi pe 9 februarie 2009, în Austria. Patru zile mai târziu s-a predat şi al treilea, Ivan Sztoica.
"L-au atacat din nou în faţa clădirii şi s-au luptat cu Marian Cozma. în timpul luptei, l-a înjunghiat în inimă. L-a mai înjunghiat şi pe Ivan Pesic în rinichi în timp ce acesta încerca să îşi ajute colegul, pe Marian Cozma. Atacul a durat numai 15 secunde", a spus şeful secţiei Criminalistică din cadrul Poliţiei din Veszprem, Pogany Peter.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie 2009, la discoteca Patriota din oraşul Veszprem. În altercaţie au fost implicaţi şi alţi doi coechipieri ai lui Cozma, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, grav răniţi şi ei. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă şi a decedat.
Tragedia a provocat indignare, dar şi solidaritate între mii de români şi maghiari. Marian Cozma a fost condus de pe ultimul drum de o mare de oameni, la Bucureşti, dar şi la Veszprem. Imediat după tragedia petrecută în 8 februarie 2009, fanii echipei din Ungaria au deschis un cont în care s-au făcut donaţii, pentru ridicarea unui monument în memoria românului. În aproape un an, ei au strâns suma de aproximativ 20.000 de euro, iar monumentul de 2 metri şi jumătate a fost creat de unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori maghiari.
Antena 3
- Cel mai prost drum din România: Plin de gropi...
- Fiul miliardarului Umbrărescu, implicat într-...
- „Teroristul” de la Timişoara a ajuns la psihi...
- Descoperire macabră: Cadavru în descompunere,...
- Preţul unui militar român răpus pe câmpul de ...
- Norma de poluare EURO 5
- Daniela Crudu, cu decolteul la spate
- Destăinurile unei dive. Totul despre succesul...
- Farsă cu Bianca Drăguşanu. Vezi cum a reacţio...
- Badea: Dovada că se fură e pe stradă
Topul Ştirilor din categoria Justitie
- Cristian Anghel, primarul din Baia Mare, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare 542 vizualizări
- Primarul Cristian Anghel, dus în arest. Consilierii locali cer amânarea executării pedepsei (VIDEO) 152 vizualizări
- Despăgubiri de 12.800 euro, obţinute la CEDO de un fost director închis pentru mită 115 vizualizări
- Gigi Becali, războinicul: Latifundiarul a dat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală 36 vizualizări
- Primar PDL-ist, judecat pentru tentativă de fraudare a fondurilor UE 31 vizualizări















Comentarii