Antena 3 CNN High Tech Senatul american îi dă lui Obama controlul asupra internetului

Senatul american îi dă lui Obama controlul asupra internetului

Senatul american îi dă lui Obama controlul asupra internetului
Sursa foto: obama internet
02 Sep 2009   •   18:24

În timp ce parlamentarii americani dezbat problema acordării preşedintelui puteri în cazul unui atac online, mulţi iau în considerare scenarii despre cum poate fi definită o urgenţă de securitate cibernetică şi cât de mult ar putea să acţioneze guvernul pentru a opri un atac.
Legea securităţii cibernetice, iniţiată de senatorii Jay Rockefeller şi Olympia Snowe, prevede ca preşedintele să preia controlul de ugenţă al internetului, deşi susţinătorii iniţiativei subliniază că nu este vorba de control, ci de regizarea unui răspuns coordonat, public-privat.
Actul se "aplică în mod specific răspunsului naţional la un atac grav sau dezastru natural?.
O versiune anterioară a legii a fost revizuită după ce criticii au arătat că nu poate fi aplicată. Noua versiune va permite preşedintelui să "declare urgenţă de securitate cibernetică şi să ordone limitarea sau închiderea traficului pe internet spre şi de la orice guvern federal, dar şi sistem sau reţea de informaţii a infrastructurii SUA."
Actul nu este clar în privinţa puterii pe care ar avea-o preşedintele SUA.
"Dacă vorbim de aeroporturi, atunci armata poate merge şi ocupa aeroportul?, declara Larry Clinton, preşedinte al Alianţe de Securitate pe Internet. "Dar nu poţi merge şi ocupa Internetul. Pentru a securiza internetul, guvernul trebuie să lucreze cu sectorul privat, care deţine, operează şi creează 90 la sută din acesta. Este nevoie de un proces de colaborare, nu un proces ce comandă şi control central guvernamental.."
Acesta amintea în plus că internetul nu mai este doar telecomunicare. Comerţul pe www ajunge la trilioane de dolari pe zi. În plus reţelele electrice şi sisteme de apărare naţională sunt toate legate, amintea expertul.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Barack Obama internet atac cibernetic
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close