Sequoia şi un computer mai mic numit Dawn sunt construite în Rochester, Minnesota, pentru a fi folosite în simularea testelor nucleare. IBM susţine că acestea mai pot fi folosite la previziunile meteo sau explorarea petrolului.
IBM estimează că puterea de procesare a lui Sequoia o va depăşi pe cea combinată a primelor 500 cele mai perfomante computere din lume. Sistemul va conţine mai mult de 1,6 milioane microprocesoare, ce vor fi aşezate în 96 de cutii de mărimea unui frigider.
Sequoia va avea un consum energetic de 6 megawati pe an, echivalentul energiei consumate de 500 de gospodării americane într-un an. Pentru comparaţie, calculele pe care le va face calculatorul într-o oră ar lua celor 6,7 miliarde de oameni de pe Terra 320 de ani, dacă ar munci toţi non stop în această perioadă.
S-a calculat că super calculatorul va ocupa circa 300 de mp.
Antena3.ro