Google dezvoltă primul telefon mobil capabil să traducă o limbă străină în timpul convorbirii
Primul telefon mobil capabil să traducă o limbă străină instantaneu, în timpul convorbirii, ar putea fi lansat în câţiva ani. Potrivit The Times, citat de Mediafax, grupul american Google dezvoltă un program în acest sens, iar un sistem de bază ar putea fi operaţional în următorii ani.
Google a creat, deja, un sistem automat de trducere de text pentru computere. Acesta este îmbunătăţit constant prin scanarea a milioane de pagini de Internet în diferite limbi. În prezent, programul pentru PC-uri acoperă 52 de limbi.
Prin dezvoltarea tehnologiilor existente de recunoaştere a vocii şi de traducere, Google încearcă să aducă schimbări semnificative comunicării între cele peste 6.000 de limbi vorbite la nivel mondial.
"Credem că traducerea vocală va fi posibilă şi va funcţiona acceptabil în câţiva ani. Pentru a merge bine, este nevoie de o combinaţie între traducere şi recunaşterea vocii, ambele cu o acurateţe ridicată, exact ceea ce dezvoltăm noi acum", a declarat şeful serviciilor de traducere de la Google, citat de sursa precizată.
"Fiecare are vocea, accentul şi tonalitatea diferite. Dar recunoaşterea ar trebui să funcţioneze la telefoanele mobile, întrucât acestea au un caracter personal. Telefonul mobil ar trebui să cunoască vocea proprietarului din căutările vocale realizate anterior", a mai spus Och.
Antena3.ro
- Cel mai prost drum din România: Plin de gropi...
- Fiul miliardarului Umbrărescu, implicat într-...
- „Teroristul” de la Timişoara a ajuns la psihi...
- Descoperire macabră: Cadavru în descompunere,...
- Preţul unui militar român răpus pe câmpul de ...
- Norma de poluare EURO 5
- Daniela Crudu, cu decolteul la spate
- Destăinurile unei dive. Totul despre succesul...
- Farsă cu Bianca Drăguşanu. Vezi cum a reacţio...
- Badea: Dovada că se fură e pe stradă
Topul Ştirilor din categoria Hightech
- Sony Vaio M Series - primul netbook al producătorului japonez (FOTO) 181 vizualizări
- Fujitsu anunţă LIFEBOOK E780, un laptop cu autonomie de 18 ore! (FOTO) 69 vizualizări
- Jumătate de miliard de euro din banii românilor, investită în site-ul e-România 40 vizualizări
- Nokia anunţă N97 mini, X6 şi X3, plus o aplicaţie în parteneriat cu Facebook (FOTO) 33 vizualizări
- Nokia X6 16GB, disponibil de luni în România (FOTO) 31 vizualizări

















Comentarii