Antena 3 CNN High Tech Cum arată computerul ideal? ASUS şi Intel vor construi un PC în funcţie de ideile utilizatorilor

Cum arată computerul ideal? ASUS şi Intel vor construi un PC în funcţie de ideile utilizatorilor

1 minut de citit Publicat la 20:15 03 Noi 2008 Modificat la 20:15 03 Noi 2008
Cum arată computerul ideal? ASUS şi Intel vor construi un PC în funcţie de ideile utilizatorilor
Dacă visezi la computerul perfect, acum ai şansa să contribui la dezvoltarea lui, deoarece ASUS şi Intel şi-au unit forţele pentru a-l construi, în funcţie de cerinţele utilizatorului. Astfel, cele două companii au creat site-ul WePC.com, unde oricine poate să-şi expună viziunea în privinţa computerului visat, fie că este vorba de design, dar mai ales de partea tehnică. Utilizatorii îşi pot prezenta ideile pe WePC.com, iar inginerii de la ASUS le vor lua în considerare în construcţia viitorului PC, dezvoltat în colaborare cu Intel inside.
Iată cum arată computerul perfect pentru cei care au vizitat site-ul până în prezent:
User-ul Ali Ahmed - ?Musicians Paradice". "Aş dori să pot controla muzica în timp ce notebook-ul este închis, prin intermediul unui mic display şi a unor căşti wireless. De asemena, mi+ar plăcea să pot înregistra o melodie în timp ce mă plimb. Ar fi bine ca laptop-ul să nu aibă mouse iar ecranul să dipună de touchscreen. În cazul în care ar fi furat, ar fi excelent dacă ar avea GPS, pentru a-l localiza.
User-ul "0" - Extensible Gaming Laptop îşi doreşte un laptop "cu puterea unui desktop, cu multiple soturi PCI, pentru a putea fi upgradat, două plăci video GeForce 9800, display de înaltă rezoluţie cu touchscreen, de 20 de inch, procesor dual 8 - core. Acumulatorul lithiu - ion cu 12 celule ar trebui să aibă o autonomie de minim 1,5 ore."
User-ul Gabriel Torres (Dream Luxury Notebook) consideră că "dacă te gândeşti să-ţi înlocuieşti dektopul cu un laptop, nu-ţi va păsa prea mult de durata bateriei deoarece va fi conectat permanent la o priză, greutatea nu va fi o problemă, şi-ţi vei dori cel mai mare ecran cu putinţă, cu o frecvenţă de răspuns cât mai mică.
Pe de altă parte, spune Gabriel Torres, "dacă iei laptopul peste tot, vei avea nevoie de unul cu o autonomie cât mai mare, foarte uşor, şi probabil că nu te va deranja un ecran mai micuţ, dacă asta înseamnă o economie a bateriei".
Cei care doresc să-şi expună ideile şi să contribuie astfel la crearea computerului ideal, o pot face accesând WePC.com.
Antena3.ro

×
x close