Astfel, prim-ministrul României a simţit nevoia de a se ridica la înălţimea celorlaţi protagonişti ai fotografiei, şi se saltă pe vârfuri. Lucru de înţeles, având în vedere că măsoară puţin peste 1.60 metri în înălţime.
Înălţimea lui Emil Boc a fost ironizată şi de preşedintele Traian Băsescu, la începutul lunii martie. La bilanţul Parchetului General, Băsescu a declarat, în hohotele de râs ale audienţei: "Ferească Dumnezeu să fii mai puţin înalt decât doamna Codruţa Kovesi, pentru că nu te mai vezi de la tribuna asta. O să vedem ce o să facă domnul prim-ministru".
Emil Boc are 1 metru şi 62 centimetri. După ce a fost numit premier al României, înălţimea sa a ajuns subiect de presă atunci când s-a auzit că SPP îi caută noului premier gărzi de corp ceva mai scunde, ca să nu fie prea mare diferenţa.
Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei are aceeaşi înălţime ca şi Boc. Carla Bruni nu mai poartă tocuri, de când este soţia lui Sarkozy. Preşedintele francez are mare grijă de imaginea sa. Când a venit în Parlamentul României, de exemplu, a cerut ca la tribună să fie montat un podium de 20 centimetri, pentru a fi la "înălţime" când rosteşte discursul în faţa celor două camere.
Tot 1.62 înălţime are şi Dimitri Medvedev, liderul de la Kremlin. Deşi în afişele electorale apărea umăr la umăr cu Vladimir Putin, Medvedev este cu 8 centimetri mai scund.
Celebru pentru înălţimea sa, dar şi pentru pantofii ortopedici care îl făceau ceva mai înalt este liderul Coreei de Nord - Kim Jong il. Yasser Arafat, regele Hussein al Iordaniei, Stalin sau Hrusciov sunt doar câţiva dintre cei a căror înălţime nu a trecut de 1 metru 70.
Recordul îl deţine însă de departe Benito Juarez, lider al Mexicului, cu doar 1,37 metri înăţime.
Antena3.ro