Antena 3 CNN Externe Un general argentinian, acuzat de uciderea mai multor dizidenţi, s-a sinucis în direct (imagini şocante)

Un general argentinian, acuzat de uciderea mai multor dizidenţi, s-a sinucis în direct (imagini şocante)

<1 minut de citit Publicat la 20:11 23 Noi 2008 Modificat la 20:11 23 Noi 2008
Un general argentinian, acuzat de uciderea mai multor dizidenţi, s-a sinucis în direct (imagini şocante)
Un fost general argentinian acuzat de încălcarea drepturilor omului în timpul dictaturii, s-a sinucis vineri în faţa camerelor de filmat, în momentul în care autorităţile argentiniene veniseră să îl aresteze la domiciliul său. Malevo Ferreyra, în vârstă de 63 de ani era acuzat de torturarea şi uciderea mai multor dizidenţi argentinieni, în timpul dictaturii dintre anii 1976-1983, potrivit CNN.
Generalul tocmai acordase un interviu postului de televiziune Cronica, ale cărui camere încă mai filmau, în momentul în care acesta şi-a scos pistolul şi s-a împuşcat în tâmplă. În interviu, Ferreyra declara că nu va fi luat din casa sa decât mort.
Imaginile au fost difuzate la scurt timp de către televiziunea argentiniană. Va avertizăm că imaginile sunt şocante.

Potrivit familiei sale, Ferreyra era nevinovat, soţia sa declarând că are documente care să îi ateste nevinovăţia. În timpul dictaturii din Argentina, peste 13.000 de oameni "au dispărut", în urma asocierii cu diferite activităţi împotriva sistemului.
Antena3.ro

×
x close