Antena 3 CNN Externe UE va adopta o rezoluţie pentru Orientul Mijlociu

UE va adopta o rezoluţie pentru Orientul Mijlociu

UE va adopta o rezoluţie pentru Orientul Mijlociu
Sursa foto: UE
08 Dec 2009   •   01:45

Cei 27 de miniştri de externe ai UE sunt aşteptaţi marţi să decidă asupra textului final al unei declaraţii pentru Orientul Mijlociu ce ar putea include şi recunoaşterea europeană a Ierusalimului de Est ca viitoarea capitală a unui stat palestinian.

Tentativele de la Bruxelles, de luni, de a ajunge la un consens asupra textului de către ambasadorii UE a eşuat, ceea ce presupune că miniştrii vor trebui să decidă asupra formei finale.
Oficialii israelieni arăta că este foarte rar ca un asemenea text substanţial să ajungă la nivel ministerial fără un acord anterior.

Ministrul suedez de externe Carl Bildt a încercat să treacă declaraţia, considerată problematică de Israel, susţinut însă şi de Londra sau Irlanda şi Portugalia.

Franţa şi Germania se spune că nu sunt hotărâte, obosite de lupta diplomatică a Israelului şi palestinienilor în Europa din ultima săptămână.
Israel a dus o luptă diplomatică intensă în ultima săptămână contra proiectului suedez, totuşi acest stat nu îşi punea, luni, mari speranţe în înlăturarea clauzei ce cere recunoaşterea Ierusalimului de Est ca viitoare capitală a unui stat palestinian.


Israel este preocupată că proiectul are prejudecăţi legate de Ierusalim, nu menţionează nevoile sale de securitate şi nici nu vorbeşte despre nevoia de demilitarizare a unui viitor stat palestinian.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: UE Orientul Mijlociu Ierusalimul de est
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close