Antena 3 CNN Externe SUA. Reforma sistemului sanitar, aprobată de Senat

SUA. Reforma sistemului sanitar, aprobată de Senat

<1 minut de citit Publicat la 16:52 25 Dec 2009 Modificat la 16:52 25 Dec 2009
SUA. Reforma sistemului sanitar, aprobată de Senat
Senatul american a adoptat proiectul de lege privind reforma sistemului de sănătate. Legea, care presupune cheltuieli în valoare de aproape 900 de miiarde de dolari a fost una dintre cele mai importante puncte ale programului preşedintelui american Barack Obama. Ideea reformei este ca asigurările de sănătate să fie mai accesibile pentru toţi americanii.

Proiectul de lege le va permite celor 36 de milioane de americani neasiguraţi să obţină o asigurare medicală. Statele Unite sunt, în acest moment, singura ţară industrializată democratică fără un astfel de sistem. În total, 96% dintre americani ar fi vizaţi în cadrul planului democrat, care încearcă să obţină o scădere a costurilor pentru sănătate.

În plus, planul prevede crearea unui sistem de asigurări administrat de Guvern, care urmează să se afle în concurenţă cu companiile private. Cu toate acestea, criticii spun că preţul plătit, de 900 de miliarde de dolari în 10 ani, este mult prea mare.

Antena3.ro

×
x close