Antena 3 CNN Externe Preşedintele ceh crede că UE este identică cu lagărul comunist

Preşedintele ceh crede că UE este identică cu lagărul comunist

Preşedintele ceh crede că UE este identică cu lagărul comunist
Sursa foto: vaclav klaus
20 Feb 2009   •   02:30

În timp ce ţara sa asigură preşedinţia UE, liderul ceh, Vaclav Klaus, i-a comparat pe susţinătorii integrării europene cu comuniştii din perioada sovietică. El aprecia că Parlamentul european intervine prea mult în viaţa oamenilor.
Un tratat care ar sprijini şi mai mult instituţiile slabe ale blocului european ar înrăutăţi lucrurile, a mai spus Klaus. Acesta făcea referire la Tratatul de la Lisabona, care a trecut de prima etapă a ratificării în cadrul parlamentului ceh. Cum după această aprobare de către deputaţi, documentul va fi dezbătut de senatori şi apoi promulgat de preşedinte, Klaus declara că va face tot posibilul să amâne cât mai mult ratificare. Pe de altă parte şi senatorii cehi vor mai întâi să rezolve problema scutului antirachetă american.
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a declarat eurodeputatilor că nu este de acord cu "presupunerea că nu există decât un singur viitor posibil şi corect....acela al unei integrări tot mai mari. Nu cu multă vreme în urmă, în partea noastră de Europă trăiam într-un sistem politic ce nu permitea alternativă şi de aceea nici opoziţie parlamentară. Aici, în Parlamentul European, nu există decât o alternativă, iar cei care îndrăznesc să se gândească la alte opţiuni sunt calificaţi drept inamici ai integrării europene", a subliniat Klaus.
Referindu-se la răspunsul european în faţa crizei, Klaus a spus că blocul are nevoie de mai puţină reglementare, nu de mai multă.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Tratatul de la Lisabona
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close