Antena 3 CNN Externe O adolescentă britanică a primit în instanţă dreptul de a muri

O adolescentă britanică a primit în instanţă dreptul de a muri

<1 minut de citit Publicat la 20:20 11 Noi 2008 Modificat la 20:20 11 Noi 2008
O adolescentă britanică a primit în instanţă dreptul de a muri
La numai 13 ani, Hannah suferă de leucemie, în fază terminală, iar inima i-a fost slăbită din cauza tratamentului. Medicii de la spitalul local din Birmingham i-au spus că va muri în cel mult şase luni, fără un transplant de inimă. Micuţa a ales, în schimb, să îşi petreacă puţinul timp rămas alături de familie.
În iulie, 2007, tinerei din Marea Britanie i-a fost oferit un transplant, pe care, însă, aceasta a decis să-l refuze, după ce a ascultat sfaturile câtorva doctori. Aceştia i-au explicat că operaţia ar putea să nu fie un succes şi, chiar dacă ar decurge normal, ar urma să ia medicamente în mod constant, relatează BBC.
Ulterior, Hannah le-a spus asistenţilor sociali care au interogat-o că doreşte să moară cu demnitate şi să îşi petreacă timpul care i-a mai rămas, alături de familia sa. Părinţii acesteia au hotărât să o susţină până la capăt.
După ce fata, împreună cu părinţii ei au refuzat operaţia, conducerea spitalului i-a dat în judecată şi a solicitat ca transplantul să fie făcut în pofida refuzului pacientei.

Instanţa a decis, marţi, în favoarea fetei, pe motiv că nimeni nu poate fi obligat să sufere un transplant de inimă.
Sursă foto: bbc Antena3.ro

×
Etichete: Marea Britanie
x close