Antena 3 CNN Externe Grecia este în "stare de război" pentru a-şi menţine capacitatea de împrumut

Grecia este în "stare de război" pentru a-şi menţine capacitatea de împrumut

Grecia este în "stare de război" pentru a-şi menţine capacitatea de împrumut
Sursa foto: papandreou
19 Mar 2010   •   23:39

Premierul grec, George Papandreou, a afirmat, vineri, că ţara sa se află în "stare de război" pentru a-şi menţine capacitatea de împrumut şi că Guvernul socialist a fost "forţat" din acest motiv să ia "măsurile cele mai dure" adoptate vreodată în Grecia, potrivit AFP.

"Am fost forţaţi să luăm măsurile cele mai dure, care nu au mai fost luate niciodată de un Guvern în această ţară", a declarat Papandreou, în faţa unui congres sindical reunit la Salonic.

"Am făcut asta pentru că lucrurile au atins un punct critic (...), am ajuns foarte aproape de a fi incapabili să ne împrumutăm", a explicat el, adăgând că aceasta este o situaţie pe care "vrem să o evităm cu orice preţ".

"Suntem în stare de război, luptând împotriva unor interese atât în interior, cât şi în exteriorul frontierelor noastre, care vor să obţină profituri de pe urma situaţiei dificile şi a slăbiciunii în care se află Grecia în prezent", a subliniat Papandreou.

Premierul, a cărui ţară este membră a zonei euro, încearcă să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru a menţine finanţele Greciei pe linia de plutire, în contextul unei datorii record şi a scumpirii creditului la care Grecia poate avea acces în prezent pe piaţa internaţională.

După sosirea lor la putere în octombrie 2009, socialiştii au fost nevoiţi să revizuiască în creştere deficitul bugetar, care a atins 30 de miliarde de euro în 2009. Datoria publică acumulată se ridică la aproape 300 de miliarde de euro.

"Vrem să evităm plata dobânzilor exagerate timp de decenii, fapt care ar condamna ţara la o recesiune profundă şi prelungită", a mai spus Papandreou. El a avertizat că Grecia va recurge la sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI) "în ultimă instanţă", în cazul în care ţara nu obţine susţinerea necesară din partea UE. Criza din Grecia se va afla în centrul dezbaterilor la summitul european de la 25 martie.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: razboi imprumut dobanzi FMI datorii
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close