La 26 decembrie 2004, mii de turişti se bucurau de sărbătoarea Crăciunului pe malurile Oceanului Indian. În câteva minute, totul s-a transformat într-un coşmar. Un cutremur submarin cu magnitudinea de 9 pe scara Richter s-a produs în apropierea coastelor nordice ale insulei indoneziene Sumatra. Valurile tsunami provocate de seism s-au propagat în întregul ocean Indian.
Puhoaiele au măturat tot ce le-a stat în cale. Oamenii care stăteau la plajă s-au trezit purtaţi de valuri, printre bucăţi de moloz şi copaci rupţi. Cutremurul de 9,3 grade, produs în largul arhipeagului indonezian, a provocat valuri tsunami care au devastat mii de kilometri de pământ în bazinul Oceanului Indian. Valuri au ajuns chiar şi pe coastele Somaliei, la mai bine de 4100 de kilometri distanţă de epicentru.
13 ţări au fost afectate. Indonezia şi Thailanda, cel mai grav. Peste 200 de mii de oameni au murit. Alţi 500 de mii au fost răniţi şi cinci milioane au rămas pe drumuri. Foarte mulţi oameni au murit după retragerea apelor, din cauza dizenteriei sau a malariei. Regiuni întregi au fost devastate complet de ape. Printre acestea, insula Phuket, din Thailanda, sau insula Aceh din Indonezia.
Comunitatea internaţională a acordat cele mai mari ajutoare umanitare din toate timpurile. Dezastrul a schimbat, la propriu, harta lumii. Porţiuni întregi de coastă au fost acoperite de ape. În toate statele lovite de tsunami, în fiecare an pe 26 decembrie sunt organizate ceremonii comemorative pentru cei morţi. >
Antena 3