Antena 3 CNN Externe Ayatollahul Ali Khamenei atacă Israel : ?cancer periculos şi fatal?

Ayatollahul Ali Khamenei atacă Israel : ?cancer periculos şi fatal?

Ayatollahul Ali Khamenei atacă Israel : ?cancer periculos şi fatal?
Sursa foto: Ayatollahul Ali Khamenei
05 Mar 2010   •   00:45

Liderul suprem iranian ayatollah Ali Khamenei a declarat că puterile occidentale încearcă să mărească diferenţele între musulmanii şiiţi şi cei suniţi pentru a deturna atenţia de la conflictul israeliano-palestinian.

"Duşmanii islamului şi musulmanilor doresc crearea discordiei între musulmanii din lume... astfel că unitatea este cea mai importantă necesitate a lumii islamice," declara acesta la o întâlnire cu oficiali ai statului, cu ocazia zilei Profetului Muhammed.
Iran este în conflict cu Occidentul pentru programul său nuclear despre care se presupune că este menit a dezvolta arme nucleare.
Vecinii suniţi ai Iranului, din care mulţi au legături puternice cu SUA, sunt de asemenea îngrijoraţi de ambiţiile nucleare ale Teheranului.
Khamenei susţine că Occidentul conduce o politică deliberată de a semănă neîncrederea între statele musulmane.

"Din păcate, în pofida acordului privind nevoia de a apăra teritoriile islamice ocupate, lumea islamică a fost influenţată de propaganda americană şi britanică şi comploturile de a crea discordie între şiiţi şi suniţi. Puteri conflictuale, Marea Britanie şi America sunt deplin conştiente că dezacordul şi diviziunea printre musulmani pot devia opinia publică musulmană de la chestiunea importantă palestiniană."
"Ocuparea pământului sfânt al Palestinei şi brutalitatea fără sfârşit a regimului sionist faţă de inocentul popor palestinian este o mare rană în corpul lumii islamice," arăta Khamenei, care aprecia că Israel este "un cancer periculos şi fatal."
Iranul şiit se consideră un lider al lumii musulmane, în concurenţă cu Arabia Saudită, care se consideră mai îndreptăţită datorită curentului sunit şi găzduirii principalelor locaşuri sfinte islamice.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ali Khamenei
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close