Antena 3 CNN Externe Armă inteligentă care îşi găseşte singură ţinta, testată de armata americană (VIDEO)

Armă inteligentă care îşi găseşte singură ţinta, testată de armata americană (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 19:06 26 Dec 2009 Modificat la 19:06 26 Dec 2009
Armă inteligentă care îşi găseşte singură ţinta, testată de armata americană (VIDEO)
Departe de privirile indiscrete, armata americană testează o nouă "armă inteligentă", care, atunci când va intra în dotarea trupelor, le va oferi un avantaj decisiv asupra oricărui inamic. Militarii au acceptat să dezvăluie câteva din secretele noii arme pentru reporterii de la CNN.

Arma desemnată cu indicativul XM-25 aminteşte mai curând de filmele SF decât de puştile de infanterie de astăzi. Testele au loc în deplin secret, într-o singură bază militară bine păzită din statul New Jersey, unde ofiţerii nu încetează să laude noua lor armă. Ea modifică în mod semnificativ arta războiului, din punctul de vedere al soldatului.

Arma este, practic, un aruncător de grenade cu calităţi într-adevăr deosebite: cu ajutorul unui laser, ea îşi găseşte singură ţinta. chiar şi ascunsă într-o clădire sau în tranşee. Proiectilele, de fapt mici grenade, sunt programate să explodeze exact acolo unde trebuie pentru a-l scoate din acţiune pe inamic.

?Tot ce are de făcut soldatul este să îndrepte laserul spre clădire ca să determine distanţa, să adauge doi metri, iar apoi să ochească în fereastră. Când trage, proiectilul trece prin fereastră, mai parcurge doi metri şi apoi explodează?, spune un colonel american.

În plus, arma este la fel de precisă la o distanţă de până la 700 de metri - cu mult peste bătaia actualelor arme de infanterie.

Veteranii care au testat noua armă spun că aceasta le-ar fi uşurat mult misiunile din Irak sau Afganistan. Armata doreşte ca, până în 2012, fiecare pluton de infanterie să dispună de cel puţin un XM-25, dar primele exemplare ar putea ajunge chiar de anul viitor în teatrele de operaţiuni.




Antena 3

×
x close