Antena 3 CNN Actualitate Cultură Facebook, paradis al criminalilor: Adolescentă ucisă, mii de copii în pericol (FOTO)

Facebook, paradis al criminalilor: Adolescentă ucisă, mii de copii în pericol (FOTO)

3 minute de citit Publicat la 15:41 09 Mar 2010 Modificat la 15:41 09 Mar 2010
Facebook, paradis al criminalilor: Adolescentă ucisă, mii de copii în pericol (FOTO)
Site-ul de socializare Facebook a devenit un adevărat fenomen şi, în unele cazuri, o obsesie. Deşi a fost creat în scopul de a uni oamenii, Facebook a ajuns să fie considerat un pericol pentru adolescenţii şi copiii care îl utilizează. Criminalii, hoţii şi persoanele cu un comportament deviant şi-au făcut încet, dar sigur apariţia pe Facebook, determind autorităţile din Marea Britanie dar şi din alte state să urmărească atent acest fenomen.

Unul dintre cele mai cunoscute publicaţii britanice, Daily Mail, prezintă în ediţia electronică de marţi o serie de tragedii în care numele site-ului de socializare este implicat. În luna octombrie a anului trecut, un bărbat a răpit şi ucis o adolescentă din Mare Britanie pe care o cunoscuse prin intermediul Facebook.

O adolescentă de 17 ani şi-a găsit sfârşitul... pe Facebook

Peter Chapman, în vârstă de 36 de ani, şi-a ascuns adevărata vârstă spunându-i adolescentei că are numai 19 ani. Fata a fost sufocată de bărbat, iar trupul ei a fost descoperit de autorităţi într-un şanţ. Ucigaşul avea mai mult de 6.000 de ?prieteni? pe site-ul de socializare.

AŞA ARATĂ ÎN REALITATE CRIMINALUL DE PE FACEBOOK. ÎN STÂNGA, ADOLESCENTA UCISĂ



În urma acestui incident, pe site-ul Facebook au apărut mesaje prin care utilizatorii sunt avertizaţi să ?nu stabilească întâlniri cu persoane necunoscute? şi să fie ?extrem de vigilenţi?. Mesajul a fost publicat pe site-ul de socializare ca urmare a mediatizării cazului adolescentei britanice.


ACEASTA ESTE POZA PE CARE UCIGAŞUL O POSTASE PE FACEBOOK


Mama adolescentei ucise de criminalul de pe Facebook îi imploră pe părinţii din întreaga lume să nu-şi lase copiii nesupravegheaţi pe internet şi să verifice indentitatea persoanelor cu care se împrietenesc pe site-urile de socializare. ?Fata mea avea numai 17 ani, iar criminalul ştia exact ce urma să facă. Nu are nici o remuşcare. Plănuise întreaga crimă?, a declarat Andrea Hall.


?Îi trimitea mesaje, iar ea îi răspundea. Aşa a început totul, prin discuţii ?prieteneşti?. Iar fata mea habar nu avea ce urma să i se întâmple. Credea că vorbeşte cu un băiat cu vârstă apropiată de a ei?, a adăugat femeia.


Autorităţile, batjocorite de hoţi pe Facebook

Un alt caz care a atras atenţia presei este cel al unui infractor evadat din închisoare care şi-a bătut joc de poliţiştii britanici folosindu-se se contul său pe acest site. Bărbatul condamnat pentru jaf a postat mesaje batjocoritoare la adresa autorităţilor

Bărbatul s-a jucat cu răbdarea autorităţilor britanice timp de mai multe luni, după ce a reuşit să evadeze din închisoare. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, acesta a postat o fotografie care îl prezintă ţinând în mână un curcan fript. "Asta e dovada că sunt în libertate. În închisoare nu aş fi putut să fac rost de un curcan...", se laudă bărbatul. Infractorul are aproape 4.000 de prieteni pe site-ul de socializare.

PROFILUL HOŢULUI CARE ŞI-A BĂTUT JOC DE POLIŢIŞTI PE FACEBOOK



Cu Facebook la tribunal: Site-ul este citat în unul din cinci cazuri de divorţ

Site-ul de socializare Facebook este citat în unul din cinci cazuri de divorţ, potrivit studiului unei firme de avocatură britanice, citată de Telegraph.co.uk. Cel mai mare site de socializare din lume este menţionat în 20% din procesele de divorţ.

Se pare că mulţumită uşurinţei cu care se socializează acum prin intermediul site-urilor de genul Facebook, oamenii sunt mai tentaţi să-şi înşele partenerii de viaţă.

Este totuşi greu de stabilit dacă Facebook poate fi acuzat pentru aceste divorţuri, însă poate fi considerat o nouă metodă high tech utilizată de cei care-şi înşeală jumătatea.

Fenomenul Facebook continuă să ia amploare

La începutul lunii trecute, reţeaua de socializare Facebook a anunţat că a depăşit pragul de 400 de milioane de utilizatori la nivel mondial. Numărul utilizatorilor creşte cu o rapiditate extraordinară, în condiţiile în care, în urmă cu aproximativ un an, Facebook avea mai puţin de jumătate din numărul actualilor utilizatori.

Direct proporţional cu numărul de incidente violente pe Facebook, creşte şi lista întrebărilor referitoare la modul în care pot fi rezolvate aceste probleme. Oare eliminarea unui site de socializare poate determina scăderea infracţionalităţii pe internet? Sau mediile frecventate de un număr mare de persoane vor rămâne întotdeauna viciate?

Antena3.ro


×
x close