Antena 3 CNN Actualitate Elena Băsescu: Am plecat din PD-L din dragoste pentru partid (VIDEO)

Elena Băsescu: Am plecat din PD-L din dragoste pentru partid (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 19:07 19 Mar 2009 Modificat la 19:07 19 Mar 2009
Elena Băsescu: Am plecat din PD-L din dragoste pentru partid (VIDEO)
?Situaţia dintre candidatura mea şi ce a lui Sorin Oprescu nu este deloc la fel. Sorin Oprescu a plecat supărat de la partid deoarece nu a fost susţinut în funcţia de primar, eu plec din dragoste de partid?, a declarat Elena Băsescu.

Fata preşedintelui a fost intervievată joi de Lucian Mândruţă. Ea a vorbit despre notorietate, greşeli de exprimare si cum e sa candidezi cand ai un tată preşedinte şi ai copilărit într-un sediu de partid.

"Mai am foarte mult de muncit până să indrăznesc să mă compar cu tatăl meu, am pretenţia ca presa sa nu aibă pretenţia să-mi schimb şi numele, m-am nascut Băsescu şi o să mor Băsescu, nu-mi voi schimba numele", a subliniat mezina preşedintelui.

În privinţa bâlbelor, Elena Băsescu apreciază că diferenţa dintre ea şi Lucian Mândruţă este că ?dumneavoastră sunteţi preluat doar de cârcotaşi dar eu sunt preluată de presa din toată ţara?. ?Totuşi au dreptate câteodată, dezacordurile nu sunt permise în politică şi voi avea grijă de acum să nu le mai fac?, a spus fata preşedintelui Băsescu

Elena Băsescu a vorbit şi despre ascensiunea sa în viaţa politică. Potrivit acesteia încă de la 12 ani a fost alături de tatăl ei în campaniileelectorale. ?Eu urc în partid de la 12 ani, în septembrie 1992 eram cu tatăl meu în campanie la Vaslui, începeam să urc în partid, iar anul 1996 m-a prins tot în Vaslui."

Dragostea pentru politică a mezinei preşedintelui vine din prezenţa permanentă a spiritului de competiţie, şi ea nu încearcă să conducă ci să reprezinte tinerii. ?Îmi place politica pentru că aici există în permanenţă un învingător şi un învins. Nu vreau să conduc ci sper să reprezint mai bine tinerii?, a explicat Elena Băsescu.



Antena3.ro

×
Parteneri
x close