Reprezentanţii Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor din Statele Unite au anunţat înmulţirea cazurilor de pacienţi infectaţi cu o super bacterie rezistentă la majoritatea antibioticelor.
Super bacteria conţine o enzimă care o face indestructibilă. Când a fost identificată pentru prima oară, în 2008, oamenii de ştiinţă credeau că această enzimă nu se găseşte decât în Pakistan şi India. De atunci, însă, s-a răspândit în toată Asia, Europa şi Statele Unite, fiind identificată în mai multe tipuri de bacterii, inclusiv E.Coli, informează www.healthmap.org.
Numai săptămâna trecută, au fost identificate două cazuri noi de persoane infectate cu bacteriile
Klebsiella pneumoniae şi E.Coli. Unul dintre pacienţi, originar din Rhode Island, SUA, a fost tratat cu o serie variată de antibiotice, însă nici unul dintre aceste tratamente nu a dat rezultate. Îngrijorarea oamenilor de ştiinţă privind rezistenţa unui număr tot mai mare de bacterii la antibiotice nu este nouă, însă este în creştere. În SUA, există mai multe cazuri de persoane care mor din cauza unor infecţii cu astfel de bacterii decât cele ale persoanelor care mor din cauza tuberculozei şi infecţiei cu HIV puse la un loc.