Ţigara de dimineaţă arde cel mai rău plămânii. O spun chiar medicii. Fumătorii care îşi aprind o ţigară în prima jumătate de oră după ce se trezesc se pot îmbolnăvi de cancer la plămâni, la gât sau cancer cerebral, faţă de cei care aşteaptă măcar o oră pentru a trage primul fum.
Fumătorii înrăiţi ştiu bine ce înseamnă să te trezeşti dimineaţa şi să nu ai ţigări. Însă, specialiştii spun că mai bine să rămâi fără tutun în zori. Ţigara fumată imediat după trezire poate face mai mult rău decât zece fumate în timpul zilei.
Şi nu e glumă. Studiile prezentate într-un jurnal de specialitate de peste Ocean arată că
persoanele care-şi aprind ţigara în prima jumătate de oră după trezire au cu 79% mai multe şanse să dezvolte cancer la plămâni.Fumătorii recunosc, însă, că trezitul înseamnă cafeaua, dar şi ţigara de dimineaţă. Altfel, spun ei, nu sunt în stare de nimic toată ziua.
Aproape 5 milioane de români sunt fumători. Adică, unul din patru români este dependent de nicotină. Un sfert dintre adulţi şi tineri cu vârsta peste 15 ani fumează zilnic, majoritari fiind bărbaţii.
Tot bărbaţii sunt primii şi în rândul celor care mor din cauza tutunului. În România, aproape 15% dintre decese sunt puse pe seama tutunului.