Antena 3 CNN Life Știinţă Cum ar fi să găseşti o pădure tropicală în mijlocul unui deşert. Descoperirea uluitoare făcută de NASA

Cum ar fi să găseşti o pădure tropicală în mijlocul unui deşert. Descoperirea uluitoare făcută de NASA

Cum ar fi să găseşti o pădure tropicală în mijlocul unui deşert. Descoperirea uluitoare făcută de NASA
10 Iun 2012   •   15:13
Oamenii de ştiinţă ai NASA au descoperit plante microscopice sub gheaţa arctică. Potrivit cercetătorilor, descoperirea este o consecinţă a încălzirii climatice.

"Dacă cineva m-ar fi întrebat înainte dacă vom vedea alge crescând sub gheaţă, i-aş fi spus că e imposibil", a declarat Kevin Arrigo, de la Universitatea Stanford, citat de www.csmonitor.com.

Cercetătorii au mai fost surprinşi şi de ritmul în care se înmulţesc algele sub gheaţă. Întreaga populaţie se dublează în mai puţin de o zi.   Până acum, cercetătorii considerau că algele nu pot creşte sub gheaţă, deoarece aceasta blochează lumina soarelui.

Procesul de subţiere al stratului de gheaţă s-ar putea accelera pe viitor, perturbând ciclul de viaţă al speciilor migratoare", avertizează Arrigo.


 


 

×
Subiecte în articol: oceanul arctic NASA descoperire
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Plafonarea preţurilor la polițele RCA a fost prelungită de Guvern
x close