Dovada ce susţine această teorie constă într-un detaliu ce poate părea neconvingător: un uşor exces de "zinc greu", descoperit în rocile lunare. Cercetătorii căutau această dovadă de pe vremea primelor misiuni americane din seria "Apollo", când astronauţii americani au adus pe Terra eşantioane de pe Lună, în anii 1970.
Descoperirea a fost făcută de echipa de cercetători condusă de francezul Frédéric Moynier, de la Universitatea Washington.
Teoria "impactului uriaş" arată că Luna a fost creată în urmă cu 4,5 miliarde de ani, atunci când Terra primitivă s-a ciocnit violent cu un corp ceresc denumit Theia (mama Lunii, Selena, în mitologia greacă), ce era la fel de mare ca planeta Marte. Prin comparaţie, asteroidul despre care se crede că a provocat mult mai târziu dispariţia dinozaurilor avea mărimea cartierului Manhattan.
Coliziunea uriaşă a eliberat o cantitate atât de mare de energie, încât Theia s-a topit şi s-a evaporat, la fel ca mare parte din învelişul terestru. O parte din norul de roci vaporizate s-a lipit din nou de Terra, în timp ce cealaltă parte s-a solidificat în apropiere de planeta noastră, dând naştere Lunii.
În ultimele decenii, ipoteza impactului uriaş a devenit din ce în ce mai plauzibilă, fiind compatibilă cu simulările computerizate şi cu eşantioanele lunare, foarte sărace în elemente volatile (care se evaporă uşor), precum sodiu, potasiu, plumb şi zinc.
Cercetătorii au analizat 20 de eşantioane de roci prelevate din diverse zone de pe Lună pentru a le compara cu rocile terestre şi cu 10 meteoriţi marţieni.
