Antena 3 CNN Sport Tenis Turneul de la Wimbledon a început cu o surpriză uriaşă: Rafael Nadal, eliminat în primul tur

Turneul de la Wimbledon a început cu o surpriză uriaşă: Rafael Nadal, eliminat în primul tur

M.T.
1 minute de citit Publicat la 09:38 25 Iun 2013 Modificat la 09:38 25 Iun 2013
Turneul de la Wimbledon a început cu o surpriză uriaşă: Rafael Nadal, eliminat în primul tur
Foto: Intact Images/EPA
Turneul de la Wimbledon a început cu o surpriză uriaşă. Spaniolul Rafael Nadal, dublu câştigător pe iarba londoneză, a fost eliminat încă din primul tur.

Ibericul, învins pentru prima oară în carieră în runda inaugurală a unui turneu de Grand Slam, a pierdut în faţa belgianului Steve Darcis, un jucător care nu se află în primele 100 de locuri ale clasamentului mondial.

Darcis a făcut însă meciul vieţii şi a reuşit să se impună în trei seturi, scor 7-6, 7-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat aproape trei ore.

Este pentru al doilea an la rând când Nadal părăseşte prematur turneul de la Wimbledon, în 2012 el fiind eliminat în turul II de cehul Lukas Rosol.

După acea înfrângere, fostul lider mondial a lipsit din circuitul profesionist timp de şapte luni, din cauza unei accidentări la genunchi.

De altfel, aceeaşi problemă a părut să-l afecteze pe spaniol şi în disputa cu Darcis, însă Nadal a refuzat să-şi explice înfrângerea prin acest lucru.

„Nu am de gând să vorbesc despre genunchiul meu. Singurul lucru pe care îl pot spune este că Steve a făcut un meci fantastic. Orice aş spune despre genunchiul meu ar fi o scuză şi nu-mi place să fac asta atunci când pierd”, a spus campionul din acest an de la Roland Garros.

În schimb, la fel ca şi Federer, care a trecut fără emoţii de Victor Hănescu, britanicul Andy Murray, finalistul de anul trecut, s-a calificat la pas în turul II, după ce l-a învins în trei seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2, pe germanul Benjamin Becker.

Tot în turneul masculin, veteranul australian Lleyton Hewitt (32 de ani) a câştigat cu 6-4, 7-5, 6-3 în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka, confirmând că, în ciuda accidentărilor şi a faptului că a căzut până pe locul 70 în clasamentul mondial, rămâne un nume important pentru Wimbledon, turneu la care s-a impus în 2002.

În competiţia feminină, Victoria Azarenka a trecut peste problemele pe care le-a avut la genunchi, după ce a alunecat într-un schimb de mingi, şi s-a calificat convingător în turul al doilea, prin victoria cu 6-1, 6-2 obţinută în faţa portughezei Maria Joao Koehler.

×
TOP articole
x close