În sferturile de finală, Halep, a patra favorită, a învins-o cu 6-2, 6-2 pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, cap de serie numărul 27, fostă campioană la Paris în 2009, la capătul unui meci care a durat o oră şi 19 minute.
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe Andrea Petkovic (Germania), cap de serie numărul 28, care a trecut cu 6-2, 6-2, de italianca Sara Errani, a 10-a favorită.
Este pentru prima oară după 17 ani când o jucătoare din România reuşeşte să ajungă în semifinalele unui Grand Slam, precedenta performanţă de acest fel aparţinându-i Irinei Spîrlea, care, în 1997, juca în penultimul act la US Open.
La Roland Garros, ultima prezenţă românească într-o semifinală s-a înregistrat în 1980, atunci când Virginia Ruzici a pierdut finala în faţa americancei Chris Evert.
Ruzici este singura reprezentantă a României care a câştigat un turneu de Grand Slam, chiar la Paris, în 1978.
În cazul în care Halep va trece de Petkovic şi se va califica în ultimul act, ea va urca pe locul 3 în clasamentul WTA, ea mai înaltă poziţie a unei jucătoare de tenis din România.
În cealaltă semifinală se vor întâlni rusoaica Maria Sharapova, cap de serie numărul 7, şi canadianca Eugenie Bouchard, a 18-a favorită.