Antena 3 CNN Sport Tenis Serena Williams a fost operată de urgenţă din cauza unui embolism pulmonar

Serena Williams a fost operată de urgenţă din cauza unui embolism pulmonar

1 minut de citit Publicat la 10:02 03 Mar 2011 Modificat la 10:02 03 Mar 2011
Serena Williams a fost operată de urgenţă din cauza unui embolism pulmonar
Fostul număr unu al tenisului feminin, americanca Serena Williams, a fost operată de urgenţă la Los Angeles, după ce i-a fost depistat un cheag de sânge format în urma unui embolism pulmonar. Sportiva se află acum în stare bună, a anunţat mama ei pe Twitter.

Luni, Serena Williams s-a deplasat de urgenţă la spitalul Cedars-Sinai pentru a se trata de un cheag de sânge survenit în urma unui tratament pentru o situaţie mult mai critică. Săptămâna trecută, Serena a suferit un embolism pulmonar. Doctorii continuă să-i monitorizeze situaţia de aproape pentru a evita eventuale complicaţii”, a declarat Nicole Chabot, purtătorul de cuvânt al jucătoarei de tenis.

În urma intervenţiei suferite, Serena Williams ar putea lipsi întreg anul 2011 din competiţii. Ultima apariţie a americancei pe teren s-a înregistrat în vara anului 2010, atunci când a învins-o în finala de la Wimbledon pe Vera Zvonareva. De asemenea, deşi continuă să se afle sub observaţia medicilor, problemele de sănătate ale sportivei ar putea să aibă urmări în ceea ce priveşte jocul său.

Vestea problemelor pe care le are Williams a luat-o prin surprindere pe Kim Clijsters, una dintre adversarele sale tradiţionale. „Tocmai am aflat ce i se întâmplă! Înfricoşător! Sper că totul va fi bine! Îi ţin pumnii”, a spus belgianca.

×
x close