Pentru jucătorul sârb, a fost prima apariţie într-un concurs ATP după victoria de la US Open, în septembrie, la puţin timp după acest succes suferind o accidentare la spate în timpul unui meci din Cupa Davis.
În urma victoriei din Elveţia, Djokovic a ajuns la un record al sezonului de 65 de meciuri câştigat şi doar trei înfrângeri.
Alături de numărul 1 ATP, în turul 2 al Swiss Indoors s-au mai calificat deja spaniolii Rafael Nadal şi David Ferrer, britanicul Andy Murray şi reprezentanţii gazdelor, Roger Federer, Stanislas Wawrinka şi Michael Lammer.
Americanul Mardy Fish a fost nevoit să abandoneze după doar un game jucat împotriva compatriotului său James Blake, din cauza unei accidentări, suferind o grea lovitură în tentativa sa de a se califica pentru prima oară în carieră la Turneul Campionilor.