Antena 3 CNN Sport Tenis Novak Djokovic a ajuns la a 40-a victorie consecutivă, 38 în acest sezon

Novak Djokovic a ajuns la a 40-a victorie consecutivă, 38 în acest sezon

<1 minut de citit Publicat la 17:22 23 Mai 2011 Modificat la 17:22 23 Mai 2011
Novak Djokovic a ajuns la a 40-a victorie consecutivă, 38 în acest sezon
Foto: EPA/Intact Images
Novak Djokovic a cedat doar şase game-uri în meciul său de debut de la Roland Garros, luni, învingându-l pe olandezul Thiemo de Bakker, scor 6-2, 6-1, 6-3, pentru a avansa în turul doi.

Sârbul a ajuns astfel la 38 de victorii fără înfrângere în acest sezon, ducând şirul de victorii consecutive la 40. Djokovic se află la patru victorii distanţă de recordul lui John McEnroe, care a înregistrat 42 de victorii într-un singur sezon, şi la şase meciuri câştigate faţă de recordul lui Guillermo Vilas din 1977, care a câştigat 46 de mciuri consecutive.

Nole este al doilea favorit la Openul Francez, după Rafael Nadal, pe care l-a mai învins de două ori pe zgură, în acest sezon. Dacă sârbul ajunge în finală la Roland Garros, indiferent de rezultatul meciului, va deveni numărul unu în clasamentul ATP.

×
Etichete: Roland Garros
x close