Jucătoarea în vârstă de 17 ani şi jumătate s-a impus după o oră şi 50 de minute, reuşind să-şi treacă în palmares primul titlu WTA din carieră. Ea a pierdut în faţa româncei primul set la această competiţie.
Finala ar fi trebuit să se desfăşoare duminică, dar programul turneului de la Nottingham a fost perturbat de ploaie.
Aceasta a fost a cincea finală jucată de Niculescu, în vârstă de 27 de ani, după ce a câştigat turneele de la Guangzhou (China), în 2014, şi Florianopolis (Brazilia), în 2013, şi a ajuns în ultimul act la Luxemburg, în 2011 şi 2012.
Câştigătoarea turneului va primi 280 de puncte WTA şi un premiu de 43.000 de dolari, iar învinsa 180 de puncte WTA şi 21.400 de dolari.
Monica Niculescu va evolua în această săptămână la turneul Premier de la Birmingham, unde o va întâlni, în primul tur, pe Barbora Strycova din Cehia, cap de serie numărul 10.