Cu o lovitură precis direcţionată, liderul Boliviei, Evo Morales, şi-a îngenunchiat un adversar politic într-un meci de fotbal amical. Jucătorul lovit s-a prăbuşit la pământ de durere ţinându-se, aşa cum a scris presa locală, de "zona testiculară".
Incidentul a avut loc în timpul unui meci prin care s-a inaugurat un stadion abia renovat din capitala La Paz.
Morales, purtând tricoul cu numărul zece, a jucat împotriva unei echipe conduse de Luis Revilla, primarul din La Paz şi fost aliat, devenit inamic, al preşedintelui. În primele cinci minute, Daniel Gustavo Cartagena, din echipa primarului, l-a secerat pe preşedinte după ce a pasat o minge. Morales, în vârstă de 50 de ani, s-a întreptat apoi spre el, arătându-i unde a fost lovit, după care l-a lovit pe Cartagena cu genunchiul în zona de sub burtă, în fluierăturile spectatorilor.
În final, meciul s-a încheiat 4-4, dar şi cu câte două eliminări de fiecare parte, printre care Cartagena şi un bodyguard al preşedintelui.
Antena3.ro