Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.
Golurile partidei au fost marcate de Rusescu '44, respectiv Dzsudzsak '82.
Partida nu a fost lipsită de incidente. După reuşita lui Rusescu din prima repriză, partida a fost reluată cu o întârziere de câteva secunde din cauza zecilor de petarde aruncate de fanii de la Peluza Sud.
Atât Ungaria, în prima repriză, cât şi România, în cea de-a doua, au avut câte un gol anulat pentru ofsaid.
La meci au asistat aproximativ 48.000 de persoane, între care şi 2.000 de suporteri unguri.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE. România nu reuşeşte să ţină avantajul şi încheie meciul împotriva Ungariei la egalitate, scor 1-1
UPDATE. Ungaria înscrie din lovitură liberă în minutul 81' şi egalează.
UPDATE. Un gol al echipei române a fost anulat, în minutul 69', din cauza poziţiei în afara jocului.
Ungaria a avut, de asemenea, un gol anulat.
Raul Rusescu a deschis scorul pentru România, în meciul împotriva Ungariei, din preliminariile Euro 2016.
Golul a fost înscris în minutul 44'.
Meciul România - Ungaria, din preliminariile EURO-2016, a început, vineri, pe Arena Naţională, în prezenţa a peste 48.000 de spectatori, între care aproximativ 2.000 de fani unguri, acesta fiind marcat de incidente în momentul intonării imnurilor.