Potrivit Gazetei Sporturilor, decesul s-a produs în jurul orei 8, Ianul fiind internat în urmă cu 10 zile din cauza mai multor probleme de sănătate.
Fostul oficial dinamovist a fost adus în urmă cu câteva zile la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, medicii susţinând că acesta prezenta simptomele gripei AH1N1.
Rezultatele analizelor efectuate au infirmat însă acest zvon. Cu toat acestea, Ianul a rămas internat la secţia de Terapie Intensivă în stare gravă.
Pronosticul medicilor a fost unul rezervat, pentru că fostul preşedinte dinamovist suferea de alte afecţiuni, pe fondul cărora au apărut complicaţii.
Rudele sale au precizat că acesta a făcut atac cerebral, apoi a intrat în stop cardio-respirator, fiind tratat la Spitalul de Neurochirurgie, respectiv Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Iaşi, fiind apoi transportat Spitalul de Boli Infecţioase.
Din acel moment, Ianul nu a mai fost conştient, fiind intubat, iar miercuri dimineaţă a încetat din viaţă.
Vasile Ianul a jucat între 1966 şi 1974 la Politehnica Iaşi, club pe care apoi l-a condus din postura de preşedinte în perioada 1981-1985.
Ianul a devenit o adevărată celebritate după 1989, fiind preşedinte al secţiei de fotbal a clubului Dinamo între 1990 şi 1994 şi conducând echipa din Ştefan cel Mare spre titlul de campioană din 1992, câştigat fără înfrângere.
Fostul oficial a avut însă mari probleme, fiind condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosarprivind transferurile lui Dorinel Munteanu, Ioan Ovidiu Sabău şi Bogdan Stelea.
Familia a comunicat că Vasile Ianul va fi înmormântat la Iaşi în zilele următoare, iar slujba va avea loc la biserica Sf. Vasile, cea pe care Ianul a sprijinit-o la mijlocul anilor '80, pe vremea când era preşedinte al Politehnicii, scrie Gazeta Sporturilor.