În primul său tweet de duminică, sportivul, provenit dintr-o familie foarte religioasă, a citat un psalm: "Eternul este aproape de cei care au inima frântă". Atletul paralimpic, care are ambele picioare amputate și care a concurat alături de sportivii fără deficiențe fizice la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a postat apoi un montaj de fotografii care îl înfățișează alături de copii cu handicap ca și el, de pe vremea când constituia un model, înainte de a-și ucide prietena, Reeva Steenkamp, cu patru focuri de armă, în dimineața zilei de 14 februarie 2013.
Al treilea tweet este un extras din "Man's Search for Meaning" (Să descoperim un sens al vieții, 1946), carte scrisă de neurologul și psihiatrul austriac Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărelor de concentrare.
Luni dimineață, el a trimis un alt tweet cu tentă religioasă: "Doamne, azi îți cer să-i speli pe cei care trăiesc în durere în apa vindecării voastre. Amin".
Aceste tweet-uri au declanșat o avalanșă de reacții, multe dintre ele încurajându-l pe Oscar Pistorius, iar altele reamintind că a ucis pe cineva și acuzându-l că vrea să-și răscumpere greșeala.
Pistorius, care nu a făcut nicio declarație publică de la drama cu pricina, a trimis ultimul tweet pe 14 februarie, în ziua aniversării morții lui Reeva Steenkamp, un manechin de 29 de ani pe care îl frecventa de trei luni.
"Durerea și tristețea, mai ales pentru părinți, familie și prietenii lui Reeva, mă consumă. Voi purta pentru restul vieții mele pierderea lui Reeva și traumatismul total al acestei zile", a mai scris el.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, susține că nu și-a omorât prietena și a fost vorba de un accident, crezând că este vorba de un hoț care era ascuns în toaleta casei sale, în timp ce acuzarea susține contrariul că a ucis-o cu bună știință în urma unei dispute.