Fostul internațional Viorel Moldovan, antrenor secund al echipei naționale de fotbal a României, va conduce din sezonul 2016-2017 formația AJ Auxerre.
"Viorel Moldovan este noul antrenor al echipei AJ Auxerre. El este în prezent actualul antrenor secund al echipei naționale a României, calificată la Campionatul European din Franța. Viorel Moldovan a antrenat deja mai multe echipe din primul eșalon din România. A terminat pe locul 5 în Liga I, cu FC Vaslui, în sezonul 2008-2009, calificând echipa în cupele europene. Mai mult, a reușit promovarea formației Rapid București în primul eșalon în condiții financiare precare în sezonul 2013-2014.
Viorel Moldovan este un antrenor care apreciază să lucreze cu jucătorii tineri, lucru pe care deja l-a făcut ca selecționer al echipei de tineret a României", scrie Agerpres.
În vârstă de 43 de ani, Viorel Moldovan este unul dintre cei trei secunzi ai selecționerului Anghel Iordănescu, alături de Ionuț Badea și Daniel Isăilă. Moldovan a condus ca antrenor principal până în prezent formațiile FC Vaslui, FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid, precum și selecționata de tineret a României.