Steaua a fost mai activă în prima repriză, dar fără a reuşi să îşi creeze situaţii de gol. FC Vaslui s-a apărat destul de sus şi a încercat şi în ofensivă, de asemenea fără realizări. După pauză, oaspeţii au fost mai incisivi și Wesley a reuşit să înscrie singurul gol al partidei în minutul 60, cu capul, la lovitura liberă executată de Adailton.
"Trei puncte importante. Am întâlnit o Steaua surprinzător de subţirică, ar fi fost păcat să nu exploatăm slăbiciunile ei", a declarat finanțatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu, la finalul partidei.
În urma acestui rezultat, FC Vaslui a egalat Steaua în clasamentul Ligii I, cu 49 de puncte.
În cealaltă partidă de vineri, Astra a învins cu 3-1 Oțelul Galați.