![subiectele si baremul de corectare la matematica de la evaluarea nationala 2024 ce au primit elevii subiectele si baremul de corectare la matematica de la evaluarea nationala 2024 ce au primit elevii](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/06/27/subiectele-si-baremul-de-corectare-la-matematica-de-la-evaluarea-nationala-2024-ce-au-primit-elevii-909395.jpg)
La finalul remizei cu Argentina, selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a recunoscut că încă se gândeşte la ratarea calificării la Cupa Mondială din Brazilia.
„A fost un meci important pentru noi, l-am trecut cu bine. Era foarte important să nu pierdem şi am reuşit asta după un joc bun. Cred că rezultatul este echitabil, deşi am înţeles că golul nostru a fost valabil. Dar nu mai contează acum, i-am felicitat pe băieţi pentru felul în care au jucat. Acest rezultat înseamnă foarte mult. Când joci cu o echipă din primele trei din lume şi obţii un rezultat de egalitate încrederea jucătorilor creşte”, a spus Piţurcă.
„Eu sunt îngândurat însă pentru că nu ne-am putut califica la turneul final. Durerea mai persită încă”, a adăugat selecţionerul.
De cealaltă parte, antrenorul echipei Argentinei, Alejandro Sabella, este de părere că elevii săi ar fi meritat să câştige la Bucureşti.
„O primă repriză echilibrată, România a închis foarte bine jocul. În prima repriză jocul nostru s-a bazat mai mult pe sclipirele individuale, în a doua pe forţa echipei. În cea de-a doua noi am avut mai multe şanse de a marca, dar şi România a avut ocazii pe contraatac. Cred că după cum a decurs jocul meritam să câştigăm”, a declarat Sabella.
Tehnicianul sud-american a spus că actuala echipă a României „are ambiţie, se învârte în jurul lui Bourceanu şi cred că are un viitor frumos. Azi a făcut un meci bun”.